Succesiuni - titlul 2

1
TITLUL II
MOŞTENIREA LEGALĂ
CAPITOLUL I
REGULILE GENERALE ALE DEVOLUŢIUNII LEGALE A MOŞTENIRII
Secţiunea I
Condiţiile dreptului de moştenire legală
§1. Noţiuni introductive
39. Noţiunea de moştenire legală. După cum am văzut, moştenirea este legală în cazul în care
transmiterea moştenirii are loc în temeiul legii la persoanele, în ordinea şi în cotele determinate de lege.
Moştenirea legală intervine în toate cazurile în care defunctul nu a lăsat testament. Dar ea intervine
şi în cazurile în care defunctul a lăsat testament, însă acesta nu cuprinde legate, prevăzând numai alte
dispoziţii de ultimă voinţă, de exemplu, recunoaşterea unui copil din afara căsătoriei, dispoziţii cu privire la
funeralii şi îngropare, desemnarea unui executor testamentar etc. Mai mult decât atât, moştenirea va fi
legală şi în acele cazuri în care testamentul cuprinde exheredări (dezmoşteniri), adică înlăturarea de la
moştenire a unui sau unor moştenitori legali, dar fără ca testamentul să cuprindă legate, astfel încât la
moştenire vor fi chemaţi tot moştenitorii legali, care – în lipsa acestei dispoziţii – ar fi venit la moştenire
împreună cu cei exheredaţi sau pe care prezenţa moştenitorului sau moştenitorilor exheredaţi i-ar fi
înlăturat de la moştenire. De exemplu, defunctul are doi fraţi şi dezmoşteneşte pe unul dintre ei. În acest
caz, celălalt frate va culege întreaga moştenire în temeiul legii, întrucât el invocă testamentul numai pentru
a justifica înlăturarea de la moştenire a fratelui, dar apoi justifică chemarea sa la moştenire prin lege.
În sfârşit, după cum am văzut, moştenirea legală poate şi coexista cu cea testamentară, dacă
defunctul a dispus prin testament numai de o parte a moştenirii lăsate sau, dispunând de întreg, există
moştenitori rezervatari care dobândesc rezerva întotdeauna în virtutea legii, deci ca moştenitori legali.
40. Enumerarea condiţiilor. Pentru ca o persoană să poată veni la moştenire în temeiul legii trebuie să
îndeplinească în mod cumulativ 4 condiţii, dintre care 2 condiţii pozitive şi 2 condiţii negative: să aibă
capacitate succesorală, să aibă vocaţie succesorală legală, să nu fie nedemnă şi să nu fie înlăturată de la
moştenire (direct sau indirect) prin voinţa testatorului (dezmoştenire, exheredare).
În prezenţa acestor condiţii transmiterea moştenirii operează în virtutea legii din momentul deschiderii
moştenirii. Aceasta nu înseamnă, bineînţeles, că moştenitorii legali (ca, de altfel, şi legatarii) sunt siliţi să
primească moştenirea. Potrivit art. 1106 NCC „nimeni nu poate fi obligat să accepte o moştenire ce i se
cuvine” (nemo invitus1 heres). Dacă moştenitorul, în baza acestui text, renunţă la moştenire, prin aceasta
desfiinţează cu efect retroactiv titlul de moştenitor, fiind considerat că nu a fost niciodată moştenitor (art.
1.121 NCC).
În cele ce urmează, vom analiza problemele care se pun în legătură cu vocaţia succesorală legală.
Cât priveşte dezmoştenirea (exheredarea), aceasta fiind o dispoziţie testamentară, o vom analiza la
materia devoluţiunii testamentare a moştenirii. Precizăm numai că moştenitorii rezervatari exheredaţi culeg
totuşi, în virtutea legii, deci ca moştenitori legali, partea din moştenire care constituie rezerva lor,
exheredarea putând produce, în privinţa lor, numai efecte parţiale.
Nu vom analiza în acest capitol nici problema acceptării sau renunţării la moştenire, fiindcă, după cum
am văzut, transmiterea moştenirii operează în virtutea legii înainte de exercitarea dreptului de opţiune
1 Invitus, adj. lat., constrâns, involuntar.
2
succesorală, deci nu este o condiţie a dreptului la moştenire. Pe de altă parte, întrucât dreptul de opţiune
vizează şi moştenirea testamentară, urmează să fie analizat după devoluţiunea testamentară a moştenirii.
§2. Vocaţia succesorală legală
41. Vocaţia legală generală (eventuală). Instituţia moştenirii este concepută - în cadrul devoluţiunii
legale - ca o moştenire de familie şi numai în cazul moştenirii vacante masa succesorală este culeasă de
către stat (sau, după caz, de comună, oraş sau municipiu).
Astfel fiind, în dreptul nostru sunt chemate la moştenire în temeiul legii - şi deci au vocaţie succesorală
legală - persoanele care sunt în legătură de familie cu defunctul, adică rudele defunctului - din căsătorie,
din afara căsătoriei şi din adopţie - şi, alături de acestea, soţul supravieţuitor al defunctului.
Potrivit legii (art. 405 NCC), rudenia firească este legătura bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o
altă persoană (rudenia în linie dreaptă) sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun
(rudenie în linie colaterală). Rudenia civilă este legătura rezultată din adopţia încheiată în condiţiile
prevăzute de lege.
Rudenia este în linie dreaptă în cazul descendenţei unei persoane dintr-o altă persoană şi poate fi
ascendentă sau descendentă. Rudenia este în linie colaterală atunci când rezultă din faptul că mai multe
persoane au un ascendent comun.
Gradul de rudenie se stabileşte astfel: a) în linie dreaptă, după numărul naşterilor: astfel, copiii şi
părinţii sunt rude de gradul întâi, nepoţii şi bunicii sunt rude de gradul al doilea; b) în linie colaterală, după
numărul naşterilor, urcând de la una dintre rude până la ascendentul comun şi coborând de la acesta până la
cealaltă rudă; astfel, fraţii sunt rude de gradul al doilea, unchiul sau mătuşa şi nepotul, de gradul al treilea,
verii primari, de gradul al patrulea.
Întrucât legăturile de rudenie pot fi foarte îndepărtate, astfel încât chemarea la moştenire nu ar mai avea
acoperire în sentimente reale de afecţiune reciprocă între aceste rude şi defunct, legea limitează - pe linie
colaterală - vocaţia succesorală legală la gradul al IV-lea inclusiv. În linie dreaptă, ascendentă sau
descendentă, legea nu prevede nicio limitare, „căci aici legile firii impun, fără ajutorul legilor omului,
limitarea necesară”2.
Prin urmare, rudele în linie dreaptă, descendentă (fiu, nepot de fiu, strănepot de fiu etc.) şi ascendentă
(părinţi, bunici, străbunici etc.), au vocaţie succesorală în mod nelimitat în grad. În schimb, rudele
colaterale numai până la gradul al IV-lea inclusiv. Deci au vocaţie succesorală legală pe linie colaterală
fraţii şi surorile defunctului, rude de gradul al II-lea3, descendenţii lor până la gradul al IV-lea (nepoţi şi
strănepoţi de frate - soră, care sunt rude de gradul al III-lea, respectiv de gradul al IV-lea cu defunctul),
unchii şi mătuşile defunctului (rude colaterale de gradul al III-lea) şi copiii lor (veri primari ai defunctului,
care sunt rude colaterale de gradul al IV-lea) şi fraţii sau surorile bunicilor defunctului (rude colaterale tot
de gradul al IV-lea).
Subliniem că vocaţia succesorală a acestor rude (care sunt chemate la moştenire alături de soţul
supravieţuitor al defunctului) nu înseamnă că ele toate, împreună şi deodată, vor culege moştenirea lăsată
de defunct, căci vocaţia lor la moştenire este numai generală, potenţială, vizând posibilitatea de principiu a
acestor persoane de a moşteni, prin efectul legii, patrimoniul persoanei decedate. Vocaţia lor concretă de a
culege efectiv această moştenire este determinată prin devoluţiunea succesorală legală, legea instituind o
anumită ordine de chemare legală la moştenire.
Întrucât această vocaţie succesorală legală generală este, în principiu, reciprocă, urmează să analizăm în
continuare acest principiu şi numai apoi această vocaţie legală concretă.
2 M.Eliescu, op.cit., I, p.88. Evident, rudele colaterale de grad mai îndepărtat de rudenie pot fi gratificate pe calea
moştenirii testamentare, ca şi orice alte persoane.
3 Pe linie colaterală nu există rude de gradul întâi.
3
42. Principiul reciprocităţii vocaţiei legale generale la moştenire. Având în vedere că transmiterea
moştenirii este o transmisiune pentru cauză de moarte (mortis causa), principiul reciprocităţii vocaţiei
succesorale nu vizează comuna, oraşul, municipiul sau statul (şi nici persoanele juridice), pentru că - deşi
comuna, oraşul, municipiul sau statul are, (iar persoanele juridice pot avea vocaţie succesorală) - aceştia nu
pot transmite o moştenire4.
Principiul reciprocităţii vocaţiei succesorale generale guvernează însă - fără a fi prevăzut expres de lege
- materia moştenirii legale între persoanele fizice. În virtutea acestui principiu, dacă o persoană are vocaţie
succesorală legală generală la moştenirea lăsată de o altă persoană, atunci şi această din urmă persoană are
aceeaşi vocaţie în raport cu prima (sensul pozitiv al principiului). În concret vocaţia lor va depinde de
ordinea în care va surveni decesul lor sau a uneia dintre ele (şi bineînţeles, de concursul celorlalţi moştenitori).
De exemplu, dacă copilul are vocaţie la moştenirea lăsată de părinţi, vocaţia succesorală operează şi
în sens invers. Tot astfel, în raporturile dintre fraţi şi surori, dintre nepoţi de frate şi unchi ori mătuşi etc.
Principiul reciprocităţii vocaţiei la moştenire are şi un sens negativ: dacă o persoană nu are vocaţie la
moştenirea unei alte persoane, nici aceasta din urmă nu are vocaţie la moştenirea primei. De exemplu,
copilul aflat în plasament la o familie sau la o persoană (în condiţiile prevăzute de Legea nr. 272/2004
privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului) şi membrii familiei la care se află; ginerele ori nora,
pe de o parte, şi socrii, pe de altă parte, etc.
Principiul reciprocităţii vocaţiei succesorale legale cunoaşte, după părerea noastră, o singură excepţie:
este cazul constatării nulităţii căsătoriei sau a anulării ei prin hotărâre judecătorească intervenită după
decesul soţilor sau a unuia dintre ei, constatându-se că unul dintre ei a fost de bună-credinţă la încheierea
căsătoriei declarată nulă sau anulată (căsătorie putativă). Potrivit art. 304 alin.(1) NCC „Soţul de bunăcredinţă
la încheierea unei căsătorii nule sau anulate păstrează, până la data când hotărârea
judecătorească rămâne definitivă, situaţia unui soţ dintr-o căsătorie valabilă” În acest caz, dacă soţul
supravieţuitor (în viaţă la data morţii celuilalt) a fost de rea-credinţă el nu va moşteni, în schimb, dacă soţul
de bună-credinţă a supravieţuit celuilalt, el va avea vocaţie succesorală. Dacă ambii soţi au fost de bună sau
de rea-credinţă, principiul reciprocităţii vocaţiei succesorale, în sens pozitiv, respectiv negativ, se
restabileşte.
43. Vocaţia legală concretă (efectivă, utilă). După cum am văzut, rudele cu vocaţie succesorală legală
generală nu sunt chemate toate împreună şi deodată la moştenire. Dacă toate rudele cu vocaţie generală ar
fi chemate împreună şi deodată la moştenire, „averile succesorale s-ar fărâmiţa în părţi de o valoare
neînsemnată, iar instituţia moştenirii nu şi-ar mai putea îndeplini rosturile ei social-economice”5; pe de altă
parte, „nu s-ar ţine seama de caracterul diferit al legăturilor de afecţiune dintre cel care lasă moştenirea şi
rudele sale”6.
Pentru a se evita asemenea consecinţe, în cadrul devoluţiunii legale a moştenirii legiuitorul a instituit o
anumită ordine de chemare concretă la moştenire a rudelor defunctului. Prin urmare, pentru ca o persoană
să fie chemată efectiv la moştenire în temeiul legii, deci să aibă vocaţie legală concretă, nu este suficient să
facă parte din categoria moştenitorilor legali, cu vocaţie generală, ci trebuie să mai fie îndeplinită şi o
condiţie negativă, şi anume, să nu fie înlăturată de la moştenire de o altă persoană, cu vocaţie generală, dar
chemată de lege în rang preferabil, deci care are şi vocaţie concretă, utilă.
4 Menţionăm că acest principiu nu este aplicabil nici in domeniul moştenirii testamentare, chiar dacă, în concret,
două persoane (de exemplu, soţi) şi-ar conferi, prin actele lor separate de ultimă voinţă, vocaţie succesorală
testamentară reciprocă. Principiul nu este aplicabil pentru că cele două testamente sunt acte juridice unilaterale
independente, iar vocaţia succesorală a legatarilor nu este interdependentă. De altfel, vocaţia succesorală
testamentară este, în majoritatea cazurilor, unilaterală. Numai în cazul soţilor se obişnuieşte conferirea reciprocă a
vocaţiei succesorale prin testamente distincte.
5 M.Eliescu, op.cit., p.86
6 St. Cărpenaru, op.cit., p.398.
4
Pentru stabilirea ordinii de preferinţă între rudele defunctului cu vocaţie generală, legea foloseşte două
criterii tehnico-juridice: clasa de moştenitori şi gradul de rudenie. Cu ajutorul acestor criterii legea
determină vocaţia concretă la moştenire a rudelor defunctului, probleme ce urmează a fi analizate în
secţiunea următoare, în cadrul principiilor devoluţiunii legale a moştenirii.
Secţiunea a II-a
Principiile generale ale devoluţiunii legale a moştenirii şi
excepţiile de la aceste principii
§1. Enumerarea principiilor
44. Trei principii. După cum am văzut, sunt chemate la moştenire, în temeiul legii, rudele
defunctului şi, alături de ele, soţul supravieţuitor, iar în lipsa lor - dacă defunctul nu a dispus nici prin
testament de bunurile moştenirii – comuna, oraşul, municipiul sau statul, după caz.
Dar rudele defunctului cu vocaţie succesorală legală generală nu sunt chemate toate împreună şi
deodată la moştenire, legiuitorul instituind o anumită ordine de chemare concretă la moştenire. În acest
scop, legea foloseşte două criterii tehnico-juridice - clasa de moştenitori şi gradul de rudenie - cu ajutorul
cărora determină vocaţia concretă la moştenire a rudelor, stabilind trei principii de bază ale devoluţiunii
legale.
44.1. Principiul chemării la moştenire a rudelor în ordinea claselor de moştenitori legali. Printr-o clasă
de moştenitori se înţelege o categorie de rude (de exemplu, descendenţii defunctului) care, ca atare, adică în
mod colectiv, exclude o altă categorie sau este exclusă de ea, chiar dacă rudele din categoria exclusă ar fi
de grad mai apropiat cu defunctul decât rudele din categoria chemată. De exemplu, nepotul de fiu al
defunctului (rudă de gradul II) exclude de la moştenire pe părinţii defunctului, deşi aceştia sunt rude de
gradul I.
Noul Cod civil (art.964, 975-983) stabileşte patru clase de moştenitori legali7:
􀂉 clasa I, clasa descendenţilor în linie directă, alcătuită din copii, nepoţi, strănepoţi ş.a.m.d. ai
defunctului, fără limită în grad (la nesfârşit);
􀂉 clasa a II-a, clasa (mixtă) a ascendenţilor privilegiaţi (părinţii defunctului) şi colateralilor
privilegiaţi (fraţii şi surorile defunctului şi descendenţii lor până la gradul al IV-lea inclusiv);
􀂉 clasa a III-a, clasa ascendenţilor ordinari (bunici, străbunici ş.a.m.d. ai defunctului, fără limită
în grad);
7 În sistemele de drept germanice (Germania, Austria, Elveţia) rudele defunctului sunt împărţite în trei linii de
rudenie (parantèles, în terminologia fr.), chemate la moştenirea legală în această ordine:
a) descendenţii defunctului;
b) tatăl şi mama defunctului (capete de linie) şi descendenţii lor care nu sunt descendenţii defunctului (fraţi-surori
cu defunctul şi descendenţii lor la infinit), cu precizarea că rudele colaterale ale defunctului din această categorie
moştenesc numai prin reprezentarea părintelui sau părinţilor dacă părinţii sau unul dintre ei nu pot ori nu vor să vină
la moştenire (predeces, nedemnitate, exheredare, renunţare la moştenire);
c) bunicii defunctului (capete de linie) şi descendenţii lor (care nu fac parte din primele două linii) la infinit
(unchi-mătuşi, veri primari etc.). Rudele colaterale ale defunctului şi din această categorie moştenesc numai prin
reprezentarea capetelor de linie absente de la moştenire. (Pentru amănunte vezi, de exemplu, J. Guinand, M. Stettler,
op.cit., p. 21-29).
5
􀂉 clasa a IV-a, clasa colateralilor ordinari (unchii şi mătuşile, verii primari şi fraţii - surorile bunicilor
defunctului).
Deoarece rudele sunt chemate la moştenire în ordinea claselor, în prezenţa fie şi a unei singure rude din
clasa I, rudele din clasele subsecvente nu mai sunt chemate la moştenirea legală, indiferent de gradul lor de
rudenie cu defunctul. Deci rudele din clasa a II-a sunt chemate la moştenire numai dacă nu există rude din
clasa I sau cele existente nu pot (din cauza nedemnităţii) sau nu vor (sunt renunţători) să vină la moştenire.
Tot astfel, rudele din clasa a III-a sunt chemate la moştenire numai dacă nu există moştenitori din primele
două clase sau cei existenţi nu pot sau nu vor să vină la moştenire. Iar rudele din clasa a IV-a moştenesc
numai în lipsa moştenitorilor din primele trei clase.
Legendă: D - defunctul, persoana
despre a cărei moştenire este vorba;
C - copil; N - nepot; Sn - strănepot;
Rsn – răstrănepot; T - tată;
M - mamă; B - bunic; Sb -
străbunic; F - frate-soră;
Nf- nepot de frate-soră; Snf -
strănepot de frate -soră; Um -
unchiul mare (frate-soră de bunici);
U - unchi-mătuşă; Vp - văr primar.
Precizăm că venirea concomitentă
la moştenire a rudelor din două clase
deosebite este posibilă numai în caz
de exheredare prin testament a
moştenitorilor dintr-o clasă
preferată. În acest sens, art.964 alin.2 NCC prevede că „ Dacă în urma dezmoştenirii rudele defunctului din
clasa cea mai apropiată nu pot culege întreaga moştenire, atunci partea rămasă se atribuie rudelor din
clasa subsecventă care îndeplinesc condiţiile pentru a moşteni”. De exemplu, prin testamentul întocmit de
cuius dezmoşteneşte pe cei doi copii ai săi. În acest caz, copiii culeg totuşi, ca moştenitori legali, rezerva
prevăzută de lege (contrar voinţei defunctului), restul moştenirii (cotitatea disponibilă) fiind dobândită
(dacă defunctul n-a dispus altfel prin testament) de moştenitorii din clasa subsecventă (din clasa a II-a, a
III-a sau a IV-a, după caz, care culeg moştenirea în calitate de moştenitori legali, iar nu în aceea de
legatari8).
Precizăm, de asemenea, că soţul supravieţuitor al defunctului, nefiind rudă cu acesta, nu face parte din
nicio clasă, însă vine la moştenire în concurs cu oricare clasă chemată la moştenire; deci el nu înlătură nicio
clasă de moştenitori, dar nici nu este înlăturat de la moştenire indiferent de clasa, fie şi prima, chemată de
lege la succesiune.
44.2. Principiul proximităţii gradului de rudenie între moştenitorii din aceeaşi clasă. Potrivit acestui
principiu consacrat de art. 964 alin. 3 NCC, înăuntrul fiecărei clase, rudele de gradul cel mai apropiat cu
defunctul înlătură de la moştenire rudele de grad mai îndepărtat. (proximior excludit remotiorem)9. De
exemplu, copiii defunctului înlătură de la moştenire pe nepoţi, strănepoţi etc.; fraţii şi surorile pe nepoţii şi
8 Nu intrăm în amănunte, problema urmând a fi analizată în cadrul devoluţiunii testamentare a moştenirii.
9 Remotus - care este departe.
6
strănepoţii de frate; unchii şi mătuşile pe verii primari etc. Deci vocaţia concretă la moştenire în cadrul
aceleiaşi clase depinde de aproprierea gradului de rudenie.
De la acest principiu, legea prevede două excepţii:
i) în cadrul clasei a II-a (clasa mixtă a ascendenţilor privilegiaţi şi colateralilor privilegiaţi) părinţii
defunctului (rude de gradul I) nu înlătură de la moştenire pe fraţii sau surorile defunctului şi descendenţii
lor (rude de gradul II-IV), ci ei vin împreună la moştenire, primind anumite cote stabilite de lege;
ii) reprezentarea succesorală.
44.3. Principiul egalităţii între rudele din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad chemate la moştenire. Potrivit
acestui principiu, consacrat de art. 964 alin. 4, între rudele din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad, moştenirea
se împarte în mod egal. De exemplu, dacă la moştenire vin doi copii ai defunctului, fiecare va primi o
jumătate. Tot astfel, dacă în lipsă de moştenitori din prima clasă, sunt chemaţi la moştenire doi fraţi buni ai
defunctului etc.
Şi de la acest principiu, legea prevede două excepţii:
i) împărţirea pe tulpini a moştenirii în cazul venirii la moştenire a rudelor de acelaşi grad prin
reprezentare succesorală;
ii) dacă la moştenire sunt chemaţi doi sau mai mulţi colaterali privilegiaţi (fraţi-surori) proveniţi din
părinţi diferiţi (indiferent dacă sunt din căsătorii diferite, din afara căsătoriei sau din adopţie), între ei (adică
fraţi buni, fraţi consangvini sau fraţi uterini cu defunctul) şi, dacă este cazul, între descendenţii fraţilorsurorilor
de diferite categorii (indiferent că vin la moştenire în nume propriu sau prin reprezentare)
moştenirea nu se împarte în părţi egale, legea prevăzând împărţirea pe linii, egalitatea păstrându-se numai
între fraţii pe aceeaşi linie, însă fratele bun al defunctului beneficiază de cotă-parte pe ambele linii
(privilegiul dublei legături).
Precizăm că nici în raporturile dintre părinţi, pe de o parte, şi fraţi-surori sau descendenţii lor, pe de altă
parte (moştenitori din clasa a II-a), nu se aplică principiul egalităţii (ei nici nu sunt rude de grad egal),
părinţii culegând o cotă fixă stabilită de lege indiferent de numărul colateralilor privilegiaţi cu care vin în
concurs.
Tot astfel, soţul supravieţuitor culege o cotă în funcţie de clasa de moştenitori cu care vine în concurs,
neavând importanţă numărul moştenitorilor din acea clasă (sau subclasă de moştenitori privilegiaţi din
cadrul clasei a II-a).
§2. Reprezentarea succesorală
45. Noţiune şi utilitate. Reprezentarea succesorală este un beneficiu al legii în virtutea căruia un
moştenitor legal (sau mai mulţi) de un grad mai îndepărtat - numit reprezentant – urcă, în virtutea legii, în
gradul, locul şi drepturile ascendentului său - numit reprezentat -, pentru a culege partea din moştenire care
i s-ar fi cuvenit acestuia, dacă nu ar fi fost nedemn faţă de defunct sau decedat la data deschiderii moştenirii
(art. 965 NCC).
Utilitatea reprezentării constă în faptul că, prin efectele pe care le produce, asigură egalitatea între
tulpini, atât în situaţia în care reprezentatul este decedat, cât şi în situaţia în care
acesta este nedemn.
Atunci când reprezentatul este decedat reprezentarea succesorală înlătură
unele consecinţe injuste ale principiului proximităţii gradului de rudenie şi ale
principiului egalităţii între rudele de acelaşi grad10. Astfel, de exemplu,
10 Vezi şi B. Dumitrache, M. Nicolae, Discuţii privitoare la reprezentarea succesorală, (II) în Dreptul nr. 4, 1999,
p. 32-33.
7
defunctul avea doi copii, dintre care unul a predecedat, lăsând un copil. Dacă am aplica principiul
proximităţii gradului de rudenie, moştenirea ar urma să fie culeasă de copilul în viaţă al defunctului, care -
fiind de gradul I - ar înlătura de la moştenire pe nepotul de fiu al defunctului. O asemenea soluţie nedreaptă
este înlăturată prin instituţia reprezentării succesorale care permite nepotului să urce în locul părintelui
predecedat pentru a culege partea de moştenire ce s-ar fi cuvenit acestuia dacă ar fi fost în viaţă la data
deschiderii moştenirii (schema 2).
Tot astfel, dacă ambii copii ai defunctului ar fi decedaţi la data deschiderii moştenirii şi unul ar fi lăsat
un copil, iar celălalt trei copii, cei patru nepoţi ai defunctului (rude de gradul II) vor împărţi moştenirea nu
în mod egal, potrivit principiului egalităţii, ci - fiind admisă reprezentarea - primul va lua o jumătate, iar
ceilalţi trei vor lua o a doua jumătate, adică atât cât ar fi luat şi părinţii lor dacă ar fi fost în viaţă (schema
8). Dreptul la moştenire nu poate depinde de hazard (predecesul sau supravieţuirea unor rude), iar moartea
prematură a părinţilor nu trebuie să dăuneze unora dintre copii şi nici să profite altora. Altfel spus,
reprezentarea succesorală corectează eventualele disfuncţionalităţi generate de o cronologie nefirească a
deceselor (cei reprezentaţi au decedat înaintea de cuius-ului).
În ipoteza în care reprezentatul este nedemn, reprezentarea succesorală urmăreşte să corecteze anumite
inechităţi ce s-ar putea naşte ca urmare a faptului că descendenţii nedemnului ar fi înlăturaţi de la moştenire
ca urmare a aplicării principiului proximităţii gradului de rudenie. În condiţiile în care descendenţii
nedemnului nu sunt cu nimic vinovaţi pentru greşeala comisă de ascendentul lor, ar fi inechitabil ca ei să
fie înlăturaţi de la moştenirea de cuius-ului.
Din cele arătate, rezultă că reprezentarea succesorală este o instituţie deosebită de reprezentarea din
dreptul comun care se referă la reprezentarea voinţei altuia la încheierea de acte juridice (reprezentarea
persoanelor incapabile, mandatul etc.).
46. Domeniu de aplicare. Potrivit art. 966, reprezentarea succesorală este admisă numai în privinţa
descendenţilor copiilor defunctului şi în privinţa descendenţilor din fraţi şi surori. Întrucât reprezentarea
succesorală derogă de la principiile devoluţiunii legale a moştenirii, dispoziţiile care o prevăd sunt de
strictă interpretare. În consecinţă nicio altă persoană nu poate beneficia de ea. Astfel, ascendenţii ordinari
sau verii primari nu pot veni la moştenire prin reprezentarea părinţilor defunctului, respectiv prin
reprezentarea propriilor părinţi (unchii sau mătuşile defunctului). Tot astfel, soţul supravieţuitor nu poate
beneficia de reprezentare pentru a moşteni un frate sau părinţii11 ori alte rude ale soţului predecedat (deci
cumnaţii, socrii sau alţi afini ai lui) şi nici nu poate fi reprezentat. În privinţa descendenţilor din fraţi şi
surori, numai nepoţii de frate-soră şi strănepoţii de frate-soră (respectiv, colateralii privilegiaţi de gradele
III şi IV) pot veni la moştenire prin reprezentare succesorală.
47. Condiţii. Descendenţii copiilor defunctului şi descendenţii din fraţi şi surori, pot beneficia de
reprezentare numai dacă sunt îndeplinite trei condiţii, două în persoana celui reprezentat şi una în persoana
reprezentantului.
47.1. Cel reprezentat să fie lipsit de capacitatea de a moşteni sau să fie nedemn faţă de defunct (în acest
din urmă caz chiar dacă nedemnul se află în viaţă la data deschiderii moştenirii).
Aşadar, cu excepţia nedemnului, o persoană în viaţă la data deschiderii moştenirii nu poate fi
reprezentată. Subliniem că această dispoziţie nu trebuie să fie interpretată în sens de “predeces”, căci o
asemenea formulare ar atrage după sine imposibilitatea reprezentării persoanelor decedate în acelaşi timp
cu de cuius-ul, în aceste cazuri neputându-se stabili ordinea deceselor. De exemplu, tatăl şi unul dintre cei
doi fii ai săi decedează cu ocazia unei catastrofe aeriene. Dacă descendenţii fiului decedat nu ar putea veni
prin reprezentare la moştenirea bunicului fiindcă - prin ipoteză - nu se poate dovedi predecesul, această
11 Vezi de exemplu, T. Pop. Rai. Griviţa Roşie, sent. civ. nr.4330/1995, în JN nr.5, 1956, p.889; TS, col.civ.,
dec.nr.1506/1968, în CD, 1968, p.97; TS, s.civ., dec.nr. 226/ 1966, în CD, 1986, p.76-78.
8
moştenire ar fi culeasă integral de celălalt fiu, rămas în viaţă, în virtutea principiului proximităţii gradului
de rudenie, ceea ce ar fi o soluţie profund inechitabilă.
În realitate, fiul decedat la data deschiderii succesiunii tatălui - fiu care nu are capacitate succesorală
fiindcă nu se poate dovedi „existenţa” lui (art. 957 alin.1 NCC) în acel moment (supravieţuirea), aşa cum
nu se poate dovedi nici predecesul - poate fi reprezentat. Aceasta pentru că nu mai există la data deschiderii
succesiunii, deci nu are capacitate succesorală. Este motivul pentru care se admite reprezentarea şi în cazul
persoanelor decedate în acelaşi timp.
Deoarece nu se reprezintă decât persoanele lipsite de capacitatea de a moşteni şi nedemnul, cu excepţia
acestuia din urmă o persoană care este în viaţă nu poate fi reprezentată, chiar dacă ea nu moşteneşte,
renunţând la moştenire. În dreptul succesoral român nu este admisă reprezentarea renunţătorului. Tot
astfel, persoana dispărută nu poate fi reprezentată, deoarece se socoteşte a fi în viaţă cât timp nu intervine
o hotărâre declarativă de moarte rămasă definitivă (art. 53 NCC)12.
Dacă ulterior intervine o asemenea hotărâre, iar ca dată a morţii se stabileşte o dată anterioară sau
concomitentă cu data deschiderii succesiunii, reprezentarea va fi posibilă. În schimb, dacă data morţii
stabilită prin hotărâre se va situa după momentul deschiderii succesiunii cel declarat mort va moşteni el, iar
descendenţii lui vor culege această moştenire nu prin reprezentare, ci odată şi în cadrul patrimoniului lăsat
de acesta (prin retransmitere).
Interdicţia reprezentării persoanelor în viaţă la data deschiderii moştenirii (cu excepţia nedemnului) mai
are drept consecinţă că reprezentarea nu poate opera per saltum sau omisso medio, ci numai din grad în
grad vacant, trecând prin toate gradele intermediare13. De exemplu, defunctul are un copil în viaţă şi un
nepot şi strănepot în viaţă, urmaşii celui de al doilea copil predecedat.
În această ipoteză, dacă nepotul este în viaţă şi renunţă la moştenirea defunctului, moştenirea va fi
culeasă de unicul copil în viaţă (rudă de gr. I), strănepotul (rudă de gr. III) neputând veni la moştenire prin
reprezentare, pentru că nu poate sări peste locul ascendentului în viaţă renunţător.
47.2. Locul celui reprezentat să fie un loc util. Reprezentarea se admite numai în cazul în care cel
reprezentat, dacă ar fi fost în viaţă la data deschiderii moştenirii, ar fi avut vocaţie concretă la moştenire,
adică ar fi putut moşteni. Excepţie face situaţia în care reprezentatul este nedemn. În acest din urmă caz,
deşi nedemnul însuşi nu ar fi putut moşteni, descendenţii lui pot să îl reprezinte şi, în consecinţă, pot culege
moştenirea de cuius-ului.
Locul nu este util dacă cel reprezentat este un frate (soră) al defunctului, decedat la data deschiderii
succesiunii sau nedemn, care însă a fost înlăturat de la moştenire prin dezmoştenire (exheredare)
testamentară (schema 4).
12 Astfel fiind, dispărutul moşteneşte fiindcă are capacitate succesorală, fie şi “provizorie”, moştenirea putând fi
reclamată, în numele lui, de către curatorul instituit.
13 M.Eliescu, op.cit., I, p.92; C. Stătescu, op.cit., p.127.
9
În schimb, dacă exheredarea priveşte un descendent al defunctului (de exemplu, un copil) reprezentarea
va putea avea loc, pentru că descendenţii sunt moştenitori rezervatari şi deci locul este util în privinţa părţii
din moştenire care este rezerva.
47.3. Reprezentantul să îndeplinească toate condiţiile generale pentru a culege moştenirea lăsată de
defunct (art.967 alin.2 NCC). Deoarece urmează să-l moştenească pe defunct, iar nu pe cel reprezentat,
reprezentantul trebuie să aibă aptitudinea, adică să îndeplinească toate condiţiile pentru a putea veni la
moştenirea legală a defunctului, având nevoie să împrumute, în acest scop, numai locul şi gradul mai
apropiate ale ascendentului său.
Aceste condiţii sunt (cu precizările necesare):
a) Să aibă capacitate succesorală. Spre deosebire de cel reprezentat, el nu poate să fie persoană
decedată în acelaşi timp cu defunctul14.
b) Să aibă vocaţia succesorală generală proprie la moştenirea lăsată de defunct, fiindcă o persoană care
nu ar putea moşteni în nume propriu, nu poate culege moştenirea nici prin reprezentare. Această vocaţie
generală urmează să se transforme în vocaţie concretă prin reprezentare.
În lumina acestei condiţii, se impune să facem două precizări:
În primul rând, subliniem că descendenţii din fraţi şi surori pot veni la moştenire prin reprezentare
numai până la gradul IV inclusiv (strănepot de frate-soră), fiindcă pe linie colaterală legea conferă vocaţie
succesorală generală numai până la acest grad15.
A doua precizare referitoare la vocaţia succesorală proprie vizează situaţia descendenţilor din adopţie,
indiferent că este vorba de descendenţi în linie directă (adopţie făcută de cel care lasă moştenirea ori de
descendenţii săi) sau de descendenţi pe linie colaterală (adopţie făcută de colateralii privilegiaţi ai
defunctului).
În materie de adopţie (înfiere), Codul familiei intrat în vigoare la 1 februarie 195416, a adoptat sistemul
dualist17 reglementând două feluri de adopţie (înfiere), numite adopţie cu efecte restrânse (art.75-78) şi
adopţie cu efecte depline (art.79).
14 Dacă este decedat în acelaşi timp cu cel reprezentat (evident, după deschiderea moştenirii), patrimoniul
defunctului va fi moştenit, în nume propriu, de acesta din urmă. Dacă toţi trei au murit concomitent, descendenţii pot
veni la moştenire prin reprezentare.
15 Vz. şi B. Dumitrache, M. Nicolae, loc.cit., p. 33-34
16 Potrivit art.9 din Decretul nr.32/1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la
persoanele fizice şi persoanele juridice, adopţiile şi înfierile încuviinţate înainte de intrarea în vigoare a Codului
familiei au rămas supuse legilor în vigoare la data când au fost încuviinţate, numai în ce priveşte validitatea lor.
Celelalte dispoziţii din Codul familiei au devenit aplicabile şi adopţiilor (înfierilor) încuviinţate anterior intrării lui în
vigoare. Sub raportul efectelor, Tribunalul Suprem a asimilat adopţiile anterioare cu efectele unei “înfieri obişnuite
(efectele limitate), iar nu ale înfierii special reglementate de art.79 din Codul familiei (înfiere cu efectele filiaţiei
fireşti)”. Col.civ., dec.nr. 646/1957, în LP nr.10,1957, p.1242.
Am făcut aceste precizări deoarece problemele succesorale se pun după multe decenii de la încuviinţarea adopţiei.
Vezi, de exemplu, TJ Timiş, dec. civ. nr. 323/1987, cu Notă de D. Radu şi C. I. Stoica, în RRD nr.2, 1988, p.49 şi
urm.
17 Sistemul dualist, în diferite variante, este adoptat, de exemplu, în Franţa, Belgia, Portugalia, Germania, Italia,
Spania, iar sistemul unitar în Anglia, Olanda, Elveţia, Austria, Republica Moldova.
10
În cazul adopţiei cu efecte restrânse adoptatul şi descendenţii lui devin rudă numai cu adoptatorul
(adoptatorii), nu şi cu rudele acestuia (acestora). În schimb, adoptatul păstrează legăturile de rudenie cu
părinţii fireşti şi rudele acestora (cu familia firească).
În cazul adopţiei cu efectele unei filiaţii fireşti (adopţie cu efecte depline) adoptatul şi descendenţii lui
devin rudă cu adoptatorul (adoptatorii) şi cu rudele acestuia (acestora) ca şi un copil firesc, încetând
raporturile de rudenie cu părinţii fireşti şi rudele acestora (cu familia firească).
Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului cu privire la regimul juridic al adopţiei nr. 25/1997 (modificată
prin Legea nr.87/1998 pentru aprobarea OUG nr.25/1997 cu privire la adopţie) s-a consacrat sistemul
unitar în materie de adopţie (cu efectele depline ale filiaţiei fireşti); de la data rămânerii irevocabile a
hotărârii judecătoreşti de încuviinţare a adopţiei se stabileşte filiaţia între cel care adoptă şi copil (se
subînţelege şi descendenţii lui), precum şi rudenia dintre copil şi rudele adoptatorului, încetând filiaţia
dintre copil şi părinţii săi naturali (art.1), serviciul de stare civilă competent întocmind un nou act de
naştere al copilului, în care adoptatorii sunt trecuţi ca fiind părinţii săi fireşti (art. 21 alin.2). Rezultă că,
potrivit reglementării adoptate prin OUG nr.25/1997, adopţia este asimilată filiaţiei şi rudeniei fireşti18,
deci adopţia poate să fie numai cu efecte depline (de la 12 iunie 1997).OUG nr.25/1997 a fost abrogată
expres de Legea nr.273/2004 privind regimul juridic al adopţiei19. Această lege a menţinut sistemul
unitar în materie de adopţie (cu efectele depline ale filiaţiei fireşti). Astfel, potrivit art. 56 alin.2 şi 3, prin
adopţie se stabilesc filiaţia între adoptat şi cel care adoptă, precum şi legături de rudenie între adoptat şi
rudele adoptatorului. În momentul stabilirii filiaţiei prin adopţie, rudenia firească dintre adoptat şi
descendenţii săi, pe de o parte, şi părinţii săi fireşti şi rudele acestora, pe de altă parte, încetează [...]
Textele de lege relevante din Noul Cod civil sunt art. 451 („Adopţia este operaţiunea juridică prin care
se creează legătura de filiaţie între adoptator şi adoptat, precum şi legături de rudenie între adoptat şi
rudele adoptatorului”), art. 469 („Adopţia produce efecte de la data rămânerii definitive a hotărârii
judecătoreşti prin care a fost încuviinţată”) şi art. 470 („(1) Prin adopţie se stabilesc filiaţia dintre adoptat
şi cel care adoptă, precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului. (2) Raporturile de
rudenie încetează între adoptat şi descendenţii săi, pe de o parte, şi părinţii fireşti şi rudele acestora, pe de
altă parte. (3) Când adoptator este soţul părintelui firesc sau adoptiv, legăturile de rudenie ale adoptatului
încetează numai în raport cu părintele firesc şi rudele părintelui firesc care nu este căsătorit cu
adoptatorul”.)
După cum se observă, şi Noul Cod civil a menţinut sistemul unitar în materie de adopţie (cu efectele
depline ale filiaţiei fireşti).
În schimb, potrivit principiului neretroactivităţii legii, care a dobândit o valoare constituţională prin
art.15 alin. 2 din Constituţie, adopţiile încuviinţate în trecut cu efecte restrânse nu s-au transformat în
adopţii cu efecte depline, căci legiuitorul nu a dispus şi nici nu putea dispune în acest sens, fiind „obligat să
nu emită legi cu caracter retroactiv”20. Rezultă că, în materie succesorală, trebuie să ţinem seama, şi în
viitor, de felul adopţiei (încuviinţată înainte de intrarea în vigoare a OUG nr. 25/1997).
18 În acest sens şi pentru unele deosebiri faţă de filiaţia firească fără relevanţă în materie succesorală – vezi
I.Filipescu, Adopţia şi protecţia copilului aflat în dificultate, Edit. All, Bucureşti, 1997, p.50-52. Cu privire la
regimul juridic al adopţiei (şi observaţii critice juste referitoare la textele noului act normativ în materie) vz. E.
Florian, Unele consideraţii asupra noului regim juridic al adopţiei, în Dreptul nr.11, 1998, p.3-17.
19 Republicată în Monitorul Oficial nr. 788/19.11.2009.
20 CC, dec.nr.22/1993, în CD a CC, 1992-1993, p.188. Legea în vigoare la data înfiinţării continuă să guverneze
adopţia (vz. J. Guinand, M. Stettler, op.cit., p. 14 nota de subsol nr. 32); în privinţa efectelor adopţiei modificările
legislative nu sunt aplicabile. Numai drepturile succesorale rezultând din adopţie sunt cârmuite de legea în vigoare la
data deschiderii moştenirii (de exemplu, dreptul la rezervă succesorală).
11
Astfel, având în vedere efectele deosebite ale celor două feluri de adopţie, în privinţa reprezentării se
impun următoarele concluzii:
În cazul adopţiei cu efecte depline, adoptatul şi descendenţii lui pot beneficia de reprezentare ca şi copiii
din filiaţia firească, pentru că adoptatul şi descendenţii săi devin rude nu numai cu adoptatorul, dar şi cu
rudele acestuia (art.75 şi 79 C. fam., art.1 OUG nr.25/1997, art.56 alin.2 din Legea nr.273/2004, art. 470
NCC).
În cazul adopţiei cu efecte restrânse - întrucât adoptatul şi descendenţii săi devin rudă numai cu
adoptatorul (art.75 C. fam.), nu şi cu rudele acestuia (art.77 C. fam.) - descendenţii adoptatului pot veni la
moştenire prin reprezentare numai dacă adopţia cu efecte restrânse a fost făcută de de cuius (schema 5), el
având calitatea de adoptator.
În schimb, dacă adopţia cu efecte restrânse a fost făcută de cel reprezentat (descendent al defunctului
sau frate-soră ori nepot de frate-soră), respectiv de părinţii defunctului, reprezentarea nu mai poate avea
loc, fiindcă reprezentantul nu are vocaţie proprie la moştenirea lăsată de defunct (schema 6 şi 7).
În schema 5, descendenţii copilului adoptat de de cuius cu efecte restrânse, pot beneficia de reprezentare
pentru a culege 1/2 din moştenire în concurs cu copilul în viaţă al defunctului. În schimb, în schema 6,
moştenirea va fi culeasă în întregime de copilul în viaţă al defunctului, adoptatul (şi descendenţii lui)
neputând veni la moştenire prin reprezentare, fiindcă adopţia cu efecte restrânse a creat legături de rudenie
numai cu al doilea copil al defunctului (adoptator), nu şi cu defunctul. ATENŢIE!!! Schema 6 este parţial
greşită. Astfel, C2 este „adoptator cu efecte restrânse decedat”, iar în cazul lui N se va citi „N adoptat
cu efecte restrânse - nu poate veni la moştenirea lui D prin reprezentare succesorală”, în loc de „N
adoptator cu ef. r. decedat (nu poate)”.
Tot astfel, în schema 7, nepotul de frate nu poate beneficia de reprezentare, fiindcă părintele său (F2) a
devenit rudă prin adopţia cu efecte restrânse numai cu părinţii defunctului (adoptatori), nu şi cu defunctul.
Precizăm că, dacă adoptatul cu efecte restrânse şi descendenţii săi nu pot veni prin reprezentare (şi,
bineînţeles, nici în nume propriu) la moştenirea lăsată de rudele adoptatorului, ei beneficiază de
reprezentare în raport cu rudele din familia firească, pentru că această adopţie nu întrerupe legăturile de
rudenie a adoptatului şi descendenţilor săi cu familia firească (art.75 alin.2 C. fam.).
În schimb, o asemenea posibilitate nu există în cazul adopţiei cu efecte depline, fiindcă prin efectul
acestei adopţii încetează orice legătură de rudenie a adoptatului şi descendenţilor săi cu familia firească din
care provine. Face excepţie ipoteza în care unul dintre soţi adoptă cu efecte depline copilul firesc al
celuilalt soţ, caz în care raporturile de rudenie ale adoptatului şi descendenţilor săi se menţin cu părintele
firesc care este soţul adoptatorului şi, pe cale de consecinţă, cu rudele acestui părinte şi încetează faţă de
celălalt părinte firesc şi rudele acestuia. În acest sens, art. 470 alin. (3) NCC prevede: „Când adoptator este
soţul părintelui firesc sau adoptiv, legăturile de rudenie ale adoptatului încetează numai în raport cu
părintele firesc şi rudele părintelui firesc care nu este căsătorit cu adoptatorul”.
c) Să nu fie nedemn faţă de defunct, să nu fi renunţat la moştenirea acestuia şi să nu fi fost exheredat de
acesta (dacă este vorba de descendenţi din fraţi-surori).
12
Deoarece nu este în discuţie moştenirea lăsată de cel reprezentat, reprezentantul poate fi nedemn faţă de
acesta, poate să renunţe la moştenirea acestuia şi poate să fie exheredat de acesta (art. 967 alin. 3 NCC).
Într-un cuvânt, reprezentantul nu trebuie să îndeplinească condiţiile necesare pentru a-l moşteni pe cel
reprezentat.
48. Modul cum operează reprezentarea. În ipoteza în care condiţiile arătate sunt îndeplinite,
reprezentarea operează: a) în toate cazurile (art. 966 alin.2 NCC), b) la nesfârşit şi c) de drept şi imperativ.
a) Potrivit legii, reprezentarea “operează în toate cazurile, fără a deosebi după cum reprezentanţii sunt
rude de acelaşi grad ori de grade diferite în raport cu defunctul”. Cu alte cuvinte, reprezentarea operează,
de exemplu, nu numai atunci când unul sau mai mulţi descendenţi ai unui copil decedat al defunctului vin
la moştenire în concurs cu unul sau mai mulţi descendenţi în viaţă ai defunctului de grad mai apropiat
(schema 2) şi când fără beneficiul reprezentării nici nu ar putea moşteni, dar şi atunci când descendenţii
copilului sau copiilor decedaţi ai defunctului sunt de acelaşi grad.
Tot astfel, dacă în lipsă de moştenitori din clasa I, la moştenire sunt chemaţi colateralii privilegiaţi şi
problema reprezentării se pune pentru descendenţii din fraţi-surori.
În privinţa rudelor de grad egal reprezentarea se admite pentru ca
împărţirea moştenirii să se facă pe tulpină, „cu respectarea principiului
egalităţii între moştenitorii de gradul cel mai apropiat cu
defunctul”21, iar nu pe capete, în părţi egale în raport cu numărul
descendenţilor care vin efectiv la moştenire. De exemplu, dacă cei doi copii (sau fraţi) ai defunctului sunt
decedaţi la data deschiderii moştenirii şi unul a lăsat un copil, iar al doilea trei copii, moştenirea se va
împărţi între nepoţi (respectiv nepoţii de frate) ai defunctului nu în părţi egale (1/4 pentru fiecare), ci în
două părţi, prima jumătate revenind unui nepot, iar cealaltă jumătate fiind împărţită între ceilalţi trei nepoţi,
câte 1/6 pentru fiecare.
Dacă însă condiţiile reprezentării nu ar fi îndeplinite (de exemplu, ambii copii sunt renunţători), nepoţii
vor veni la moştenire în nume propriu, împărţind în mod egal moştenirea (câte 1/4 pentru fiecare). Iar dacă
reprezentarea nu ar fi admisă pe o tulpină (de exemplu, numai primul copil al defunctului a fost renunţător),
vor veni la moştenire nepoţii de pe cealaltă tulpină, care - beneficiind de reprezentare - vor exclude de la
moştenire pe copilul renunţătorului.
b) Reprezentarea operează la infinit (la nesfârşit). Aceasta înseamnă că nu numai nepoţii, dar şi
strănepoţii, răstrănepoţii etc. pot veni la moştenire prin reprezentare. Evident, condiţiile reprezentării
trebuie să fie îndeplinite pentru fiecare salt în grad. De aceea, descendenţii din fraţi-surori beneficiază de
reprezentare numai până la gradul IV (strănepot de frate-soră), rudele colaterale de grad mai îndepărtat
neavând vocaţie legală la moştenirea defunctului.
c) Pentru ca - în toate cazurile în care reprezentarea este admisă - împărţirea să se facă pe tulpină, ea
operează de drept22 şi imperativ, voinţa descendenţilor putând influenţa regulile reprezentării numai prin
21 M.Eliescu, op.cit., I, p.91.
22 Vezi M.Eliescu, op.cit., I, p.96.
13
renunţare la moştenire, dar nu şi prin acceptarea ei cu efecte parţiale (de exemplu, fără beneficiul
reprezentării) sau sub condiţie (de exemplu, împărţirea să se facă în alte cote decât cele rezultând din
regulile reprezentării)23.
Considerăm că regulile reprezentării succesorale legale nu pot fi modificate nici prin voinţa defunctului.
În literatura de specialitate s-a susţinut că el ar putea “în limitele cotităţii disponibile şi fără a aduce
atingere rezervei, să înlăture reprezentarea legală sau să o admită în alte cazuri decât cele prevăzute de
lege”24. După părerea noastră, asemenea dispoziţii testamentare trebuie să fie interpretate nu în sens de
înlăturare a reprezentării legale sau de admitere a ei în alte cazuri şi condiţii decât cele prevăzute de lege, ci
ca exheredări, respectiv legate făcute prin testament. De exemplu, defunctul lasă prin testament verilor
primari, copiii unchiului predecedat, partea ce s-ar fi cuvenit acestuia în concurs cu mătuşile în viaţă la
deschiderea succesiunii. Sau defunctul gratifică, în mod corespunzător, unele rude colaterale de gradul V
(de exemplu, răstrănepoţii unui frate predecedat). Întrucât verii primari (moştenitori din clasa a IV-a) şi
rudele colaterale de gradul V nu beneficiază de reprezentare, ei vor culege partea corespunzătoare din
moştenire ca legate cu titlu universal, iar nu ca moştenitori legali care - graţie voinţei testatorului - ar fi
venit la moştenirea legală prin reprezentare.
În toate cazurile - şi independent de problema calificării drepturilor moştenitorilor astfel gratificaţi -
voinţa defunctului exprimată prin testament va putea produce efecte, într-adevăr, numai cu respectarea
drepturilor moştenitorilor rezervatari. De exemplu, dacă defunctul a avut doi copii predecedaţi, dintre care
unul a lăsat un copil, iar celălalt doi copii, el poate dispune împărţirea moştenirii în cote egale între cei trei
nepoţi (iar nu pe tulpini), fiindcă rezerva primului nepot este de 1/4 şi deci nu a fost atinsă prin dispoziţia
testamentară. Dar dacă cel de-al doilea copil al defunctului ar fi lăsat patru copii şi defunctul ar fi dispus
împărţirea moştenirii între nepoţi în cote egale (câte 1/5 fiecare), primul ar lua tot 1/4 (rezerva sa) şi numai
3/4 ceilalţi patru nepoţi (câte 3/16 fiecare). În ambele cazuri, dispoziţia din testament are semnificaţia unei
exheredări parţiale (de la 1/2 la 1/3, respectiv 1/4) pentru primul nepot şi de legate pentru ceilalţi (mărirea
cotei de la 1/4 la 1/3, respectiv de la 1/8 la 3/16). Nu intrăm însă în amănunte, problemele fiind de
domeniul devoluţiunii testamentare a moştenirii.
49. Efectele reprezentării succesorale.
49.1. Efectul general al reprezentării succesorale
Potrivit art. 968 alin.1 NCC “În cazurile în care operează reprezentarea succesorală, moştenirea se
împarte pe tulpină”. Potrivit art. 968 alin. 2 NCC, “Prin tulpină se înţelege:
23 Art. 1.101 NCC prevede că “Sub sancţiunea nulităţii absolute, opţiunea succesorală este indivizibilă şi nu
poate fi afectată de nicio modalitate”.
24 M.Eliescu, ibidem.
14
- înăuntrul clasei întâi, descendentul de gradul întâi care culege moştenirea sau este reprezentat la
moştenire;
- înăuntrul clasei a doua, colateralul privilegiat de gradul al doilea care culege moştenirea sau este
reprezentat la moştenire”.
Aceasta înseamnă că reprezentanţii unei persoane, indiferent de numărul lor - deoarece urcă “în
drepturile ascendentului” (art. 965 NCC) - vor lua din moştenire partea ce s-ar fi cuvenit ascendentului
reprezentat dacă ar fi fost în viaţă la deschiderea moştenirii ori dacă nu ar fi fost nedemn; ei nu pot pretinde
mai mult, dar nici să fie obligaţi să ia mai puţin25. Deci stabilirea părţii de moştenire se face pe tulpină
(schema 9).
Aceasta mai înseamnă că, dacă se pune problema reprezentării a două sau mai multe persoane decedate
sau nedemne la data deschiderii moştenirii, reprezentanţii lor vor împărţi moştenirea nu pe capete (în
funcţie de numărul lor), ci pe tulpini. De exemplu, dacă defunctul a avut doi copii predecedaţi, dintre care
unul a lăsat un copil, iar celălalt doi copii, aceşti nepoţi ai defunctului vor moşteni nu în părţi egale, ci
primul nepot va lua 1/2 din moştenire, iar ceilalţi doi câte 1/4 fiecare, adică tot atât cât ar fi luat şi
ascendentul lor dacă ar fi fost în viaţă (schema 10).
Dacă aceeaşi tulpină “a produs mai multe ramuri, în cadrul fiecărei ramuri subdivizarea se face tot pe
tulpină, partea cuvenită descendenţilor de acelaşi grad din aceeaşi ramură împărţindu-se între ei în mod
egal” (art. 968 alin.3). Dacă, în exemplul precedent, unul dintre nepoţi (ramura N3) ar fi şi el decedat la
data deschiderii moştenirii, lăsând doi copii (strănepoţi fată de defunct), aceştia vor moşteni tot pe tulpini
(subtulpini), adică partea ce s-ar fi cuvenit ascendentului lor (schema 11).
În toate cazurile, moştenitorii care beneficiază de reprezentarea legală, indiferent de gradul de rudenie
faţă de defunct, sunt - prin definiţie - moştenitori legali.
Deşi la materia reprezentării Noul Cod civil (ca, de altfel, şi Vechiul Cod civil) nu precizează (art. 965
NCC, respectiv art.664 C. civ. anterior amintind numai de “drepturile ascendentului (reprezentatului)”),
este evident că moştenitorii prin reprezentare dobândesc nu numai drepturi, dar şi obligaţii, în raport cu
vocaţia succesorală a fiecăruia, răspunzând pentru pasivul moştenirii (datorii şi sarcini) cu bunurile din
patrimoniul succesoral, proporţional cu cota fiecăruia (art. 1.114 alin. 2 NCC), indiferent dacă au acceptat
sau au renunţat la moştenirea lăsată de cel reprezentat (art. 967 alin.3 NCC).
În legătură cu efectele reprezentării mai menţionăm că, deşi reprezentarea operează de drept şi
imperativ, reprezentantul nu este obligat să accepte moştenirea, iar în caz de pluralitate de reprezentanţi,
fiecare păstrează dreptul de opţiune succesorală, putând accepta moştenirea ori renunţa la moştenire.
49.2. Efectul particular al reprezentării succesorale
Art. 969 NCC prevede: „(1) Copiii nedemnului concepuţi înainte de deschiderea moştenirii de la care
nedemnul a fost exclus vor raporta la moştenirea acestuia din urmă bunurile pe care le-au moştenit prin
reprezentarea nedemnului, dacă vin la moştenirea lui în concurs cu alţi copii ai săi, concepuţi după
deschiderea moştenirii de la care a fost înlăturat nedemnul. Raportul se face numai în cazul şi în măsura
în care valoarea bunurilor primite prin reprezentarea nedemnului a depăşit valoarea pasivului succesoral
pe care reprezentantul a trebuit să îl suporte ca urmare a reprezentării. (2) Raportul se face potrivit
dispoziţiilor prevăzute în secţiunea a 2-a a cap. IV din titlul IV al prezentei cărţi”.
Acest text de lege consacră o figură juridică nouă în peisajul legislaţiei româneşti, fiind inspirată din
Codul civil francez.
25 Bineînţeles, cu excepţia dispoziţiilor testamentare contrare, care nu aduc atingere rezervei succesorale (dacă
este cazul).
15
Ipoteza avută în vedere este următoarea: de cuius-ul D a avut doi copii, C1 şi C2, a lăsat un activ brut de
7.000 de lei şi un pasiv de 3.000 de lei, ceea ce înseamnă un activ net de 4.000 de lei. Întrucât C2 a fost
nedemn, la moştenirea lui D a venit C1 (în nume propriu) şi N1 (fiul lui C2), acesta din urmă venind la
succesiunea lui D prin reprezentarea lui C2. Activul net s-a împărţit în mod egal între C1 şi N1, fiecare
primind câte 2.000 de lei.
Ulterior, lui C2 i se mai naşte un copil, N2, care - întrucât nu a avut capacitate succesorală – nu l-a putut
moşteni pe D prin reprezentarea lui C2.
Ca urmare a decesului lui C2, moştenitorii săi vor fi N1 şi N2. Presupunând că C2 lasă un activ brut de
9.000 de lei şi un pasiv de 3.000 de lei, rezultă un activ net de 6.000 de lei.
Art. 969 NCC îi impune lui N1 să aducă la masa succesorală a lui C2 cei 2.000 de lei pe care i-a primit
de la D, prin reprezentarea lui C2. În aceste condiţii, activul net de 6.000 de lei rămas de pe urma lui C2 nu
se va împărţi în mod egal între N1 şi N2, ci N1 va primi doar 2.000 de lei (care se vor adăuga la cei 2.000
de lei pe care N1 i-a primit de la D, prin reprezentarea lui C2), iar N2 va primi 4.000 de lei din activul net
de 6.000 de lei rămas de pe urma lui C2. În acest mod se asigură egalitatea între N1 şi N2.
Practic, raţionamentul care se aplică este similar aceluia aplicabil în cazul în care N1 ar fi primit de la
C2 o donaţie raportabilă, iar N2 nu ar fi primit nicio donaţie de la C2. Izvorul obligaţiei de raport nu este o
donaţie, ci legea, a cărei raţiune este aceea de a asigura egalitatea între copiii defunctului născuţi la epoci
diferite. Aşadar, ne aflăm în prezenţa unei soluţii echitabile pentru copiii nedemnului concepuţi ulterior
deschiderii moştenirii de la care a fost înlăturat părintele lor.
49.3. Probleme speciale privind moştenirea prin reprezentare şi prin retransmitere în lumina legilor
de restituire (Legea nr.18/1991, Legea nr.112/1995, Legea nr.10/2001)
A. Legea fondului funciar nr.18/1991 (republicată în 1998). Potrivit art.8 din lege, dacă fostul
proprietar al terenului nu este în viaţă pentru a solicita reconstituirea dreptului de proprietate asupra
terenului, beneficiază de prevederile legii moştenitorii lui „în condiţiile legii civile”26. Întrucât legea civilă
permite, potrivit regulilor analizate, moştenirea prin reprezentare, înseamnă că ea poate avea loc şi în
aplicarea Legii nr.18/1991. În acest sens, în art.13 din Regulamentul aprobat prin HG nr.890/2005 (privind
procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate
privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea
în posesie a proprietarilor) s-a precizat că descendenţii copiilor fostului proprietar (decedat), precum şi
descendenţii fraţilor sau surorilor lui, după caz, pot veni la moştenire în locul părintelui (copil sau fratesoră),
în cazul în care aceştia au “decedat anterior autorului succesiunii” (fostul proprietar al terenului,
care nu a putut beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate nefiind în viaţă).
De exemplu, fostul proprietar al terenului, decedat în 1980, are un fiu în viaţă şi doi nepoţi care sunt
copiii unui alt fiu decedat în 1979, deci “anterior autorului succesiunii”. Fiul în viaţă beneficiază în nume
propriu de o cotă de 1/2, iar cei doi nepoţi, prin reprezentare succesorală, de cealaltă jumătate, titlul de
proprietate emiţându-se pe numele tuturor moştenitorilor (art.13 alin.3 din Legea nr.18/1991 şi art.36 alin.1
din Regulament), fără arătarea cotelor, urmând ca ei să procedeze, ulterior, potrivit dreptului comun.
Faţă de cele arătate, se impun însă două precizări:
În primul rând, reprezentarea se admite, după cum am văzut, nu numai în cazul predecesului celui
reprezentat, dar şi în cazul în care reprezentatul este decedat în acelaşi timp (codecedat) cu autorul
succesiunii. De exemplu, dacă fostul proprietar al terenului şi unul dintre copiii lui au decedat într-o
catastrofă şi nu se poate stabili ordinea deceselor, descendenţii copilului (nepoţii, strănepoţii defunctului)
pot veni la moştenire prin reprezentare, alături de copiii în viaţă ai fostului proprietar, luând partea ce s-ar fi
cuvenit ascendentului lor reprezentat, dacă ar fi fost în viaţă (deci cota-parte stabilită pe tulpină).
26 Stabilirea calităţi de moştenitor a solicitantului este de competenţa instanţei de drept comun, iar nu a instanţei
de contencios administrativ. CSJ, s. cont. adm., dec.nr.76/1994, în Dreptul nr.6, 1995, p.89.
16
În al doilea rând, se pune întrebarea, ce se întâmplă în cazul în care moartea copilului sau, după caz, a
fratelui-surorii fostului proprietar, autor al succesiunii, ar fi intervenit nu “anterior” (sau concomitent), ci
ulterior decesului autorului succesiunii. Regulamentul nu prevede această ipoteză. De fapt, nici nu era
nevoie să o prevadă, pentru că, oricum, problema urmează să fie soluţionată “în condiţiile legii civile”
(art.8 din Legea nr.18/1991).
Astfel, dovedindu-se că moştenitorul (de exemplu, un copil sau frate-soră, văr primar etc. sau chiar
legatar universal ori cu titlu universa127) a fost în viaţă la data deschiderii moştenirii (lăsată de fostul
proprietar al terenului) va moşteni el, şi apoi cota moştenită, intrată în patrimoniul lui, se va transmite
propriilor moştenitori (moştenire prin retransmitere). De exemplu, în cauza soluţionată prin decizia civilă a
TJ Teleorman nr. 259/199328, fostul proprietar al terenului a decedat în 1973, având 6 copii, dintre care 2
au decedat în 1986. În baza Legii nr.18/1991 dreptul de proprietate s-a reconstituit pe numele celor 4 copii
în viaţă (câte 1/6 pentru fiecare), iar cota de 2/6 s-a reconstituit pe numele soţiei supravieţuitoare a unui
copil decedat (1/6) şi pe numele legatarului universal al celuilalt copil decedat (1/6). Deoarece nici soţia
supravieţuitoare a copilului decedat (nora fostului proprietar) şi, cu atât mai puţin, legatarul universal al
celuilalt copil decedat (care poate fi şi o persoană străină) nu au vocaţie succesorală proprie la moştenirea
lăsată de fostul proprietar, ei nu puteau veni la moştenire prin reprezentare (chiar dacă cei doi copii ar fi
fost decedaţi la data morţii lui de cuius), nefiind îndeplinite condiţiile reprezentării succesorale.
În schimb, ei au putut moşteni prin retransmitere, prin intermediul moştenirilor lăsate de cei doi copii
decedaţi, care au moştenit ei şi, la rândul lor, au retransmis propriilor moştenitori (moşteniri succesive).
Este adevărat că în decizia citată, referitor la legatarul universal se arată că vine la moştenire “prin
reprezentarea” copilului decedat. În realitate, el a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate nu
prin reprezentare, ci prin retransmitere, ca moştenitor al copilului fostului proprietar al terenului, căci -
potrivit principiilor elementare de drept succesoral - reprezentarea este admisă numai în privinţa
descendenţilor copiilor defunctului şi în privinţa descendenţilor din fraţi şi surori (art.665, 666 şi 672 C.civ.
anterior , respectiv, art. 966 alin.1 NCC). Iar art.8 din Legea nr.18/1991 face referire la “condiţiile legii
civile”, fără să extindă instituţia reprezentării succesorale la alte ipoteze. Tot astfel, Regulamentul aprobat
prin HG nr.890/2005 precizează că numai nepoţii şi strănepoţii cooperatorului decedat, respectiv
descendenţii fratelui-surorii pot veni la moştenire “în locul părintelui decedat anterior autorului
succesiunii”, respectiv “în locul tatălui sau al mamei (frate sau soră) în cazul în care aceştia au decedat
anterior deschiderii succesiunii” (art.13 alin.2 lit.a) şi b))29.
27 Făcând trimitere la “condiţiile legii civile”, Legea nr.18/1991 are în vedere nu numai moştenirea legală, dar,
evident, şi cea testamentară. (Vezi şi art.13 alin.4 din Regulament care, fiind insuficient de precis redactat, evocă
totuşi corect posibilitatea moştenirii testamentare. Potrivit acestui text din Regulament, “În cazul în care există
moştenitori testamentari care formulează cereri, ei vor fi trecuţi, de asemenea, în titlul de proprietate împreună cu
ceilalţi moştenitori legali care au vocaţie, potrivit documentelor prezentate, urmând ca raporturile dintre ei să fie
soluţionate potrivit dreptului comun”).
28 Vezi cu Notă de M. Enache, în Dreptul nr.1, 1994, p.98 şi urm. Vz. şi TJ Vaslui, dec.civ. nr. 53/1998, cu Notă
de Şt. Lungu, în Dreptul nr. 7, 1999, p. 137-141.
29 În legătură cu problemele analizate, în literatura de specialitate s-a susţinut şi părerea că, în materia Legii
nr.18/1991, reprezentarea este admisă şi în cazul în care reprezentantul a decedat nu anterior, ci ulterior decesului
fostului proprietar al terenului, deces care a avut loc “până la apariţia Legii nr.18/1991”. Având în vedere faptul că
anterior acestei legi “terenurile agricole nu erau în circuitul civil şi deci nu puteau face obiectul succesiunii…apare
fără relevanţă împrejurarea că persoana în cauză a decedat ulterior lui de cuius, din moment ce la moartea acestuia
din urmă nu s-a deschis şi nici nu se putea deschide moştenirea’’.(V.P., Dreptul de reprezentare succesorală în
condiţiile prevederilor art. 12 alin. 2 din Legea nr.18/1991, în Dreptul nr. 10-11, 1991, p.99; V.P., Diferenţierea între
instituţia “transmiterii” şi cea a “reprezentării”, în Dreptul nr. 6, 1992, p.78). Nu putem împărtăşi aceste concluzii
în principal pentru două considerente:
- Succesiunea fostului proprietar al terenului s-a deschis la data când el a decedat, iar nu la data apariţiei Legii nr.
18/1991. În consecinţă, problemele de drept succesoral urmează să fie soluţionate raportate la data decesului fostului
proprietar (de ex., cercul moştenitorilor, capacitatea lor succesorală etc.), iar nu la data apariţiei legii. Nu există
dispoziţii legale care să îndreptăţească o altă concluzie. Numai că, prin efectul legii, se reconstituie dreptul de
17
În sfârşit, precizăm că am insistat asupra acestor probleme privind moştenirea prin reprezentare,
respectiv prin retransmitere în aplicarea Legii nr.18/1991, pentru că titlurile de proprietate se eliberează „pe
numele tuturor moştenitorilor” (art. 13 alin. 2 din Legea nr.18/1991 şi art. 36 alin.1 din Regulament), fără
concretizarea drepturilor fiecăruia. Astfel fiind, şi ulterior emiterii titlurilor de proprietate se pot ivi litigii
între moştenitori (de exemplu, cu ocazia ieşirii din indiviziune sau în legătură cu folosinţa terenului), care
trebuie să fie soluţionate “potrivit dreptului comun” (art.13 alin.2 din Legea nr.18/1991), prin aplicarea
principiilor care guvernează materia dreptului la moştenire, inclusiv reprezentarea succesorală (de exemplu,
stabilirea cotelor moştenite pe tulpini) şi moştenirea prin retransmitere, nici o abatere neputând fi admisă
dacă nu este prevăzută de Legea nr.18/1991.
Mai precizăm că, în toate cazurile, moştenitorii - indiferent că moştenesc în nume propriu, prin
reprezentare sau prin retransmitere, ca moştenitori legali sau testamentari - pot dobândi prin reconstituirea
dreptului de proprietate atât cât ar fi putut dobândi autorul lor (fostul proprietar) dacă ar fi în viaţă, deci în
limitele maxime prevăzute de lege (art.8 alin.3, art.9 alin.l-2 şi 12 şi art.45-48 din Legea nr.18/1991
republicată), chiar dacă fac parte din familii distincte30.
Problemele de drept succesoral analizate31 nu au suferit modificări nici prin adoptarea Legii nr. 1/2000
pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi a celor forestiere, solicitate
potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 şi ale Legii nr.169/1997. Spre deosebire de
reglementările anterioare, noua lege prevede însă şi posibilitatea acordării de despăgubiri în cazul în care
retrocedarea în natură a terenurilor (în limitele prevăzute de noua lege) nu este posibilă (art. 3 alin.4, art. 4,
art.41, art.5, art.6, art.10, art.291, art.31, art.36, art.37 şi art.40). În această ipoteză, dacă fostul proprietar are
doi sau mai mulţi moştenitori, suma stabilită drept despăgubire se împarte între aceştia “în condiţiile legii
civile”, procedându-se “potrivit dreptului comun” (art.8 alin. 2 şi art.13 alin.3 din Legea nr. 18/1991).
B. În mod asemănător se pune problema moştenirii prin reprezentare sau prin retransmitere şi în
lumina Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe,
trecute în proprietatea statului. Prin “moştenitorii foştilor proprietari” art.1, art.5, art.12 etc. care
beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de lege (restituire în natură sau despăgubiri), se înţelege nu
proprietate şi asupra terenului care, la data decesului, nu făcea parte din patrimoniul succesoral. De aceea legiuitorul
a dispus “repunerea în termenul de acceptare”, în loc să prevadă un termen de prescripţie a dreptului de opţiune cu
privire la moştenirea “deschisă” prin apariţia legii. Tot astfel, “calitatea de moştenitor” se dovedeşte, de regulă, cu
certificatul de moştenitor care s-a eliberat după moartea fostului proprietar (art.12 alin.1 din Legea nr.18/1991), iar
nu după apariţia legii. “Succesiunile se deschid prin moarte” (art.651 C.civ. anterior), iar nu prin apariţia unei legi
(vezi şi E. Safta-Romano, op.cit., p.86; D. Chirică, op.cit., p.42).
- Adoptarea soluţiei propuse de autorul citat ar atrage după sine consecinţe contrare soluţiilor admise în materie
de moştenire şi nejustificate. De exemplu, în cazul soluţionat corect prin decizia citată a TJ Teleorman, moştenitorii
celor doi copii ai fostului proprietar nu ar fi putut beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate prin
reprezentarea copiilor (decedaţi înainte de apariţia legii), fiindcă reprezentarea succesorală este admisă, după cum
arată şi autorul citat (în Dreptul nr.10-11, 1991, p.98) “numai în privinţa descendenţilor în linie dreaptă (art.665
C.civ. anterior) şi în privinţa descendenţilor din fraţi sau surori (art.666 C. civ. anterior)”. Deci soţia supravieţuitoare
a unuia dintre copiii decedaţi şi legatarul universal al celuilalt au putut veni la moştenire numai prin retransmitere,
prin jocul a două moşteniri succesive, prin intermediul cărora nora poate să beneficieze de partea moştenită de soţul
ei din patrimoniul socrului, faţă de care ea nu are vocaţie succesorală şi legatarul poate să beneficieze de partea
moştenită de testator din patrimoniul unei persoane faţă de care el – legatarul – nu are nici calitatea de moştenitor
legal şi nici aceea de legatar. În concepţia autorului citat, cei doi nu ar fi putut moşteni prin retransmitere, pentru că
nici unul dintre copiii lui de cuius “nu a supravieţuit defunctului, ci dimpotrivă, a decedat şi el înainte de deschiderea
moştenirii” (data apariţiei legii – în Dreptul nr.6, 1992, p.78). Rezultă că, în această concepţie, nu are relevanţă faptul
că moartea fostului proprietar a avut loc în 1973, iar moartea celor doi copii peste 13 ani. Înseamnă că cei doi copii
“nu au supravieţuit defunctului”, fiindcă toţi au decedat înainte de „apariţia” legii. Evident, o asemenea soluţie nu
poate fi admisă.
30 Vezi şi CSJ, s.civ., dec.nr.854/1996, în Buletinul CSJ, 1996, p.64-66.
31 Pentru dreptul de opţiune succesorală (renunţarea la moştenirea fostului proprietar şi repunerea în termenul de
prescripţie) vz. infra nr. 259 lit. b şi nr. 266.3.
18
numai moştenitorii în nume propriu, dar şi moştenitorii prin reprezentare sau prin retransmitere, drepturile
lor stabilindu-se “potrivit legii” (art.1), deci în condiţiile dreptului comun. Derogări pot fi admise numai în
cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege (de exemplu, restituirea în natură moştenitorului care
locuia în apartament în calitate de chiriaş – art.5).
C. De asemenea, problemele de drept succesoral referitoare la moştenirea prin reprezentare sau prin
retransmitere urmează să fie rezolvate potrivit aceloraşi principii şi cu privire la imobilele care intră sub
incidenţa Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6
martie 1945 - 22 decembrie 1989 (republicată în septembrie 2005).
Potrivit art.4 alin.2, de prevederile Legii nr.10/2001 beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai
persoanelor fizice îndreptăţite.
La art.4.3. şi art.4.4 din Normă metodologică din 07.03.2007 de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie
1989 (aprobată prin H.G. nr. 250/2007, publicată în M. Of. nr. 227 din 03.04.2007) se menţionează că în
cazul în care restituirea aceluiaşi imobil este cerută de mai multe persoane îndreptăţite, care sunt
succesoare ale titularului şi care sunt rude de acelaşi grad (deci care au vocaţie legală sau testamentară,
după caz, la moştenire), şi comisia de analiză a notificărilor nu poate stabili cotele cuvenite fiecăruia dintre
succesori, decizia de restituire se va emite pe numele tuturor, urmând ca stabilirea cotelor de proprietate ale
acestora să se facă potrivit dreptului comun intern aplicabil moştenirii (persoanele respective vor face
partajarea convenţională sau, în lipsa înţelegerii părţilor, se vor adresa instanţei judecătoreşti pentru
stabilirea cotelor şi, eventual, pentru ieşirea din indiviziune). În toate cazurile stabilirea calităţii de
moştenitor (legal sau testamentar) se face potrivit legii civile române.
În mod evident, folosirea sintagmei „şi care sunt rude de acelaşi grad” este eronată, Legea nr.10/2001
permiţând atât moştenirea prin reprezentare, cât şi moştenirea prin retransmitere. Oricum, nu comisia
stabileşte drepturile succesorale ale moştenitorilor, ci acest aspect urmează să se rezolve potrivit dreptului
comun, fie pe cale amiabilă, fie pe cale judecătorească.
Potrivit art.4 alin.4 din Legea nr.10/2001, de cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au
urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în
termen cererea de restituire. Această soluţie este în acord cu dispoziţiile legale aplicabile în materie de
succesiuni (dreptul de acrescământ reglementat de art. 697 din Codul civil anterior, potrivit căruia "Partea
renunţătorului profită coerezilor săi", respectiv art. 1.121 alin. 2 NCC, potrivit cu care “Partea
renunţătorului profită moştenitorilor pe care i-ar fi înlăturat de la moştenire sau celor a căror parte ar fi
diminuat-o dacă ar fi acceptat moştenirea”). Prin urmare, comoştenitorul care a solicitat restituirea în
natură a imobilului în baza Legii nr. 10/2001 culege şi cota comoştenitorului care nu a depus notificarea
până la data de 14 februarie 2002.
În cele ce urmează, vom prezenta, în sinteză, o speţă soluţionată în mod corect de instanţa supremă32,
decizia pronunţată fiind relevantă pentru modul în care se impune soluţionarea litigiilor în materia Legii
nr.10/2001, atunci când se pune problema aplicării regulilor privind moştenirea prin retransmitere.
Astfel, prin dispoziţia nr. 2569 din 22 decembrie 2003, Primarul Municipiului Timişoara a respins
notificarea formulată, în baza dispoziţiilor Legii nr.10/2001, de A şi B, vizând restituirea în natură a
imobilului situat în Timişoara, cu motivarea că notificatoarele nu au făcut dovada calităţii de persoane
îndreptăţite şi a dreptului de proprietate invocat, în sensul că nu au probat calitatea lor de moştenitoare
după D, fostul proprietar tabular al imobilului.
La 30 ianuarie 2004, persoanele îndreptăţite au contestat această dispoziţie. Tribunalul Timiş a admis
contestaţia şi anulând dispoziţia atacată a dispus reluarea de către intimat a procedurii administrative, în
condiţiile Legii nr.10/2001, în sensul soluţionării notificării prin emiterea unei noi dispoziţii motivate,
asupra cererii de restituire în natură, având în vedere că petentele - contestatoare au legitimare procesuală
activă, fiind astfel îndreptăţite a formula notificare.
32 ÎCCJ, S. civ. şi de propr. int., dec.nr. 2479 din 20 martie 2007.
19
Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că fostul proprietar tabular al imobilului, a fost căsătorit cu mama
contestatoarelor, S, decedată la 11 decembrie 1977, care moştenise în calitate de soţie supravieţuitoare
întreaga avere rămasă după soţul său, D, astfel cum o atestă certificatul de moştenitor emis la 24 mai
1974.Tot astfel, se mai arată, contestatoarele au venit, în calitate de fiice, la moştenirea mamei lor, S,
împrejurare atestată de certificatul de moştenitor nr.321 din 27 aprilie 1978 .
Curtea de Apel Timişoara a respins apelurile declarate în cauză de pârât împotriva sentinţei civile
pronunţate de Tribunalul Timiş, pe care a menţinut-o, reţinând că reclamantele sunt beneficiarele
dispoziţiilor art. 4 alin.2 din Legea nr.10/2001, în condiţiile în care autoarea lor a dobândit şi apoi a
retransmis dreptul fostului proprietar al imobilului de a solicita măsuri reparatorii.
În cauză, a declarat recurs în termen legal pârâtul Primarul Municipiului Timişoara, care a criticat
hotărârea dată în apel, după cum urmează:
- contestatoarelor nu le poate fi recunoscută calitatea de persoane îndreptăţite, în accepţiunea Legii
nr.10/2001, în condiţiile în care imobilul a fost preluat cu titlu de către stat, iar nemişcătorul nu a figurat
niciodată în patrimoniul lui S şi nici în cel preluat de contestatoare, urmare devoluţiunii succesorale;
- cum imobilul a fost preluat cu titlu valabil, în cauză nu este aplicabilă „ficţiunea” juridică prevăzută în
art. 2 alin.(2) din Legea nr.10/2001, întrucât autorul contestatoarelor nu şi-a păstrat calitatea de proprietar
avută la data preluării;
- contestatoarele nu fac dovada dreptului de proprietate întrucât bunul nu s-a aflat în patrimoniul
defunctului D în anul 1972, când acesta a gratificat-o pe soţia sa S, prin testamentul nr.1974 din 1 februarie
1972 şi nici la momentul decesului, 22 martie 1974.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin.(1) lit. h) din Legea nr.10/2001, în categoria imobilelor preluate
abuziv, în sensul acestui act normativ, sunt incluse şi imobilele preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum
acesta este definit prin art.6 alin. 1 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al
acesteia.
Tot astfel, potrivit articolului 4 alin.2 şi 3 din Legea nr.10/2001, de prevederile acestei legi
beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.
Chiar şi succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moştenirea, sunt repuşi de
drept în termenul de acceptare a succesiunii, pentru bunurile care fac obiectul acestei legi, cererea de
restituire având valoare de acceptare a succesiunii.
Atunci când legiuitorul a conturat aria persoanelor îndreptăţite la măsuri reparatorii, în temeiul
acestui act normativ, a ţinut seama de împrejurarea că, de cele mai multe ori, victimele preluărilor abuzive
nu mai supravieţuiesc la data reparaţiei, stabilindu-se ca atare, prin textele mai sus-indicate, vocaţia de a
succede în drepturile şi obligaţiile acestora.
Or repunerea succesibililor în termenul de acceptare a succesiunii a vizat tocmai situaţia lipsei – la
data deschiderii succesiunii – din patrimoniul defunctului a unor bunuri imobile, de o valoare importantă,
aspect care nu i-a motivat pe aceştia să declanşeze dezbaterea succesorală.
Criticile recurentului vizând lipsa imobilelor din patrimoniul autoarei contestatoarelor este în
dezacord cu toate textele legii, într-o interpretare sistematică, şi cu însuşi scopul legiuitorului
postdecembrist, care dă dreptul moştenitorilor să succeadă în drepturile celor deposedaţi abuziv.
Astfel, în speţă, este de necontestat că proprietar tabular al imobilului a fost D, de la care imobilul a
fost preluat abuziv, ca efect al naţionalizării, prin Decretul nr.92/1950.
Urmare a devoluţiunii legale, soţiei acestuia S – mama contestatoarelor – i-a revenit la data
decesului fostului proprietar, respectiv la 22 martie 1974, întreaga succesiune, conform art.887 Cod civil.
20
Cât priveşte imobilul în litigiu, este firesc că acesta lipsea din masa succesorală, de vreme ce fusese
preluat abuziv.
Lui S i-au succedat în drepturi fiicele sale din prima căsătorie, A şi B, conform certificatului de
moştenitor nr. 321 din 27 aprilie 1978, acestea preluând întreaga moştenire.
Ca atare, în mod corect a reţinut instanţa de apel că antecesoarea celor în cauză a dobândit prin
moştenire şi apoi a retransmis fiicelor sale dreptul fostului proprietar tabular al imobilului de a solicita
măsuri reparatorii, în temeiul dispoziţiilor Legii nr.10/2001.
CAPITOLUL II
REGULILE SPECIALE APLICABILE DIFERITELOR CATEGORII DE
MOŞTENITORI LEGALI
Secţiunea I
Dreptul de moştenire al rudelor defunctului
§1. Clasa întâi de moştenitori legali: descendenţii defunctului
50. Noţiunea de descendenţi. Potrivit art.975 alin.1 NCC, prin descendenţi trebuie să înţelegem copiii
defunctului şi urmaşii lor în linie dreaptă la nesfârşit. Nu are importanţă dacă descendenţii sunt din aceeaşi
căsătorie33 sau din căsătorii diferite34.
Fac parte din clasa I de moştenitori legali şi copiii defunctului sau ai urmaşilor lui din afara căsătoriei,
cu singura condiţie ca filiaţia să fie stabilită potrivit legii35. În acest sens, art. 448 NCC prevede: „Copilul
din afara căsătoriei a cărui filiaţie a fost stabilită potrivit legii are, faţă de fiecare părinte şi rudele
acestuia, aceeaşi situaţie ca şi aceea a unui copil din căsătorie”.
Alături de copiii din căsătorie şi din afara căsătoriei, din clasa I de moştenitori legali fac parte şi copiii
adoptaţi. După cum am văzut, adoptatul şi descendenţii săi, dobândesc, prin efectul adopţiei, aceleaşi
drepturi pe care le are copilul din căsătorie faţă de părinţii săi. Dacă persoana care lasă moştenirea este
adoptatorul, nu are importanţă nici felul adopţiei; cu efecte depline sau cu efecte restrânse. În ambele cazuri
adoptatul şi descendenţii lui pot veni la moştenirea lăsată de adoptator.
33 Declararea nulităţii sau anularea căsătoriei dintre părinţi nu are niciun efect în privinţa copiilor, care îşi
păstrează situaţia de copii din căsătorie (art. 305 alin. 1 NCC).
34 Bineînţeles, copiii născuţi din căsătorii diferite vor moşteni împreună numai pe tatăl lor comun sau pe mama lor
comună, neavând vocaţie succesorală la moştenirea lăsată de tatăl vitreg, respectiv mama vitregă.
35 Hotărârea judecătorească definitivă prin care se stabileşte paternitatea copilului din afara căsătoriei produce
efecte retroactive, până la data concepţiei. În consecinţă, de la această dată copilul conceput are vocaţie succesorală
la moştenirea lăsată de tatăl din afara căsătoriei decedat în cursul procesului de stabilire a paternităţii din afara
căsătoriei (vezi Jud. Mediaş, sent. civ. nr.1569/1992, cu Notă de B. Diamant, V. Luncan, în Dreptul nr.3, 1993, p.67-
70; C. Toader, R. Popescu, Consideraţii în legătură cu aplicarea principiului aparenţei în drept în materia
moştenirii, în Dreptul nr.9, 1993, p.32), precum şi la moştenirea lăsată de rudele faţă de care are vocaţie succesorală
ca urmare a stabilirii filiaţiei din afara căsătoriei (descendenţii şi ascendenţii tatălui, rudele colaterale până la gradul
IV, calculat în raport cu copilul din afara căsătoriei).
21
Deosebirea între cele două feluri de adopţie se va manifesta numai în raporturile adoptatului şi
descendenţilor săi cu rudele lor fireşti; în cazul adopţiei cu efecte depline încetează aceste raporturi şi deci
adoptatul şi descendenţii săi nu mai au vocaţie succesorală în calitate de copii, nepoţi etc. faţă de
ascendenţii fireşti; în schimb, în cazul adopţiei cu efecte restrânse, păstrându-se legăturile de rudenie cu
familia firească, adoptatul şi descendenţii săi vor avea vocaţie succesorală, în calitate de descendenţi, faţă
de ascendenţii fireşti.
Dacă adopţia a fost făcută nu de către defunct, ci de copilul lui ori alt descendent al său, adopţia va
conferi vocaţie succesorală adoptatului şi descendenţilor săi la moştenirea lăsată de defunct numai dacă
este cu efecte depline, căci în acest caz ei devin rude nu numai cu adoptatorul, dar şi cu rudele acestuia,
între care ascendentul adoptatorului care lasă moştenirea. În schimb, dacă adopţia a fost cu efecte restrânse,
adoptatul şi descendenţii săi nu vor avea vocaţie la moştenirea lăsată de ascendentul adoptatorului, pentru
că această adopţie nu creează legături de rudenie cu rudele adoptatorului, printre care ascendentul lui care
lasă moştenirea.
În toate cazurile, adopţia va produce efectele arătate numai dacă a fost făcută în scopul şi cu finalitatea
prevăzute de lege. Dacă adopţia a fost fictivă, adică a fost încheiată în alt scop decât cel al ocrotirii
interesului superior al copilului, sancţiunea este nulitatea absolută a adopţiei (art. 480 NCC). Într-adevăr,
dreptul la moştenire trebuie să fie un efect al adopţiei, iar nu cauza ei.
51. Împărţirea moştenirii între descendenţi.
a) Dacă la moştenire sunt chemaţi doi sau mai mulţi descendenţi de gradul I (copiii defunctului), cotaparte
de moştenire ce se cuvine fiecăruia se stabileşte în mod egal, în funcţie de numărul lor (pe capete). b)
Tot astfel se procedează dacă la moştenire sunt chemaţi, în nume propriu, descendenţi de grad subsecvent
(care nu beneficiază de reprezentare). De exemplu, defunctul a avut doi copii, C1 şi C2, iar C1 a avut un
copil (N1) şi C2 a avut trei copii (N2, N3 şi N3). Dacă C1 şi C2 vor renunţa la moştenire, N1, N2, N3 şi N4
vor veni la moştenirea defunctului în nume propriu (deoarece condiţiile reprezentării nu sunt îndeplinite,
renunţătorul neputând fi reprezentat), primind fiecare câte 1/4 din moştenire. c) În schimb, dacă
descendenţii de gradul II şi următoarele (nepoţi, strănepoţi etc.) vin la moştenire prin reprezentare
succesorală, împărţirea se face pe tulpini şi subtulpini, principiul egalităţii aplicându-se numai între
ramurile din aceeaşi tulpină. Iar descendenţii mai îndepărtaţi în grad şi care nu beneficiază de reprezentare
sunt excluşi de la moştenire. d) Dacă, alături de descendenţi, la moştenire este chemat şi soţul
supravieţuitor al defunctului, cota recunoscută soţului supravieţuitor se impută cu prioritate asupra
moştenirii, iar restul revine descendenţilor şi se împarte între aceştia potrivit regulilor arătate mai sus.
Descendenţii, indiferent de numărul lor şi indiferent de gradul de rudenie cu defunctul, culeg împreună trei
sferturi din moştenire, iar soţul supravieţuitor culege un sfert din moştenire.
52. Caracterele juridice ale dreptului la moştenire al descendenţilor.
a) Descendenţii pot veni la moştenire în nume propriu, iar descendenţii copiilor defunctului pot veni la
moştenire şi prin reprezentare succesorală (de menţionat faptul că pot veni la moştenire prin reprezentare
succesorală numai descendenţii copiilor defunctului, nu şi copiii defunctului).
b) Descendenţii sunt moştenitori rezervatari, astfel încât liberalităţile făcute de defunct (donaţii şi
legate) prin care se aduce atingere rezervei lor sunt supuse reducţiunii.
c) Descendenţii sunt moştenitori sezinari, iar sezina le conferă atât stăpânirea de fapt exercitată asupra
patrimoniului succesoral, cât şi dreptul de a administra acest patrimoniu şi de a exercita drepturile şi
acţiunile defunctului fără atestarea prealabilă a calităţii de moştenitor (înainte de eliberarea certificatului de
moştenitor).
22
d) Descendenţii sunt obligaţi să raporteze donaţiile primite de la cel care lasă moştenirea, dacă donaţia
nu a fost făcută cu scutire de raport36.
§2. Clasa a doua de moştenitori legali: ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi
53. Precizări prealabile. Dacă defunctul nu are descendenţi sau cei existenţi nu pot (din cauza
nedemnităţii sau exheredării când culeg numai rezerva) ori nu vor să vină la moştenire (renunţând la
beneficiul ei), legea cheamă la moştenire rudele care fac parte din clasa a II-a de moştenitori, alcătuită din
ascendenţii privilegiaţi (părinţii defunctului) şi colateralii privilegiaţi (fraţii şi surorile defunctului şi
descendenţii lor până la gradul al IV-lea inclusiv)37. Ei se numesc privilegiaţi, deoarece înlătură de la
moştenire pe ceilalţi ascendenţi şi colaterali, denumiţi ordinari, care fac parte din clasele de moştenitori
subsecvente.
Întrucât această clasă cuprinde două categorii de rude, din care cauză se şi numeşte clasă mixtă, urmează
să analizăm separat problemele care se pun în legătură cu ascendenţii privilegiaţi, respectiv colateralii
privilegiaţi, cu precizările ce se impun din cauza concursului dintre ei înăuntrul aceleiaşi clase.
A. Ascendenţii privilegiaţi
54. Noţiunea de ascendenţii privilegiaţi. Ascendenţii privilegiaţi sunt părinţii - tatăl şi mama -
defunctului, din căsătorie, din afara căsătoriei şi din adopţie.
Sunt necesare unele precizări în legătură cu problema vocaţiei succesorale a tatălui din afara căsătoriei, a
părinţilor fireşti în cazul adopţiei copilului lor şi a adoptatorului (adoptatorilor).
55. Vocaţia succesorală a tatălui din afara căsătoriei. Deşi vocaţia succesorală a tatălui din afara
căsătoriei nu este, in terminis, consacrată de Codul civil sau alte acte normative şi cu toate că vocaţia
succesorală legală - în principiu - trebuie să se sprijine pe o dispoziţie expresă a legii, totuşi, în prezent,
nimeni nu o mai pune la îndoială, deoarece recunoaşterea vocaţiei succesorale legale a tatălui din afara
căsătoriei este reclamată de raporturile de rudenie statornicite între copil şi tatăl său prin stabilirea filiaţiei,
de principiul egalităţii între sexe şi de principiul reciprocităţii vocaţiei succesorale legale, precum şi de art.
500 NCC care o consacră indirect atunci când prevede – fără a distinge între filiaţia din căsătorie sau din
afara ei - că “Părintele nu are niciun drept asupra bunurilor copilului şi nici copilul asupra bunurilor
părintelui, în afară de dreptul la moştenire şi la întreţinere. ”.
Nu excludem totuşi, posibilitatea unei rezerve pentru ipoteza în care stabilirea filiaţiei din afara
căsătoriei se face prin recunoaştere; dacă se dovedeşte că această recunoaştere - contrar finalităţii prevăzute
de lege - s-a făcut în scopul exclusiv, dovedit ca atare, de a crea tatălui din afara căsătoriei vocaţie
succesorală la moştenirea copilului recunoscut, recunoaşterea este lovită de nulitate. Ca şi în materie de
adopţie, dreptul la moştenire trebuie să fie un efect al stabilirii raporturilor de filiaţie, iar nu cauza ei.
36 Potrivit art. 1.146 alin.1 NCC, raportul donaţiilor este obligaţia pe care o au între ei soţul supravieţuitor şi
descendenţii defunctului care vin efectiv şi împreună la moştenirea legală de a readuce la moştenire bunurile care leau
fost donate fără scutire de raport de către cel ce lasă moştenirea.
37 În mod excepţional, moştenitorii din clasa a II-a pot veni la moştenire concomitent cu moştenitorii din clasa I.
De exemplu, copilul defunctului a fost dezmoştenit. În acest caz, el va culege rezerva succesorală de 1/2 din
moştenire, iar restul de 1/2 se va împărţi între moştenitorii din clasa a II-a (a se vedea şi dispoziţiile art. 964 alin. 2
NCC).
23
56. Problema vocaţiei succesorale a părinţilor fireşti în cazul adopţiei. În cazul adopţiei cu efecte
depline, părinţii fireşti ai celui adoptat, indiferent dacă sunt din căsătorie sau din afara căsătoriei, pierd
orice vocaţie succesorală la moştenirea lăsată de cel adoptat, fiindcă încetează raporturile de rudenie dintre
ei. Face excepţie ipoteza în care unul dintre soţi adoptă cu efecte depline copilul firesc al celuilalt soţ, caz
în care raporturile de rudenie se menţin cu părintele firesc care este soţul adoptatorului şi care deci
păstrează vocaţia succesorală la moştenirea copilului (nu însă şi celălalt părinte firesc).
În schimb, în cazul adopţiei cu efecte restrânse, indiferent dacă adoptatorul este sau nu soţul unuia dintre
părinţii fireşti, vocaţia succesorală a ambilor părinţi fireşti se menţine, întrucât această adopţie nu întrerupe
legăturile de rudenie ale adoptatului cu părinţii fireşti.
57. Vocaţia succesorală a adoptatorului38. Deoarece în cazul adopţiei cu efecte depline adoptatul devine
rudă cu adoptatorul (şi rudele acestuia), ca şi un copil firesc, iar raporturile cu părinţii şi alte rude fireşti
încetează, nimeni nu a pus la îndoială vocaţia succesorală a adoptatorului la moştenirea lăsată de cel
adoptat.
Adoptatorul are vocaţie succesorală la moştenirea lăsată de adoptat şi în cazul adopţiei cu efecte
restrânse, căci în privinţa raporturilor de rudenie dintre el (nu şi rudele sale) şi adoptat nu există deosebire
între cele două feluri de adopţie. Pe de altă parte, legea admiţând coexistenţa celor două rudenii (din
adopţie şi filiaţie firească), recunoaşte implicit şi compatibilitatea efectelor lor sub raportul dreptului la
moştenire. Această soluţie este reclamată de principiul reciprocităţii vocaţiei succesorale legale şi nu
contravine intereselor adoptatului, dreptul la moştenire al adoptatorului realizându-se la moartea
adoptatului.
58. Împărţirea moştenirii între ascendenţii privilegiaţi şi între ei şi colateralii privilegiaţi.
a) Dacă la moştenire sunt chemaţi numai ascendenţii privilegiaţi ai defunctului (neexistând colaterali
privilegiaţi şi soţ supravieţuitor), moştenirea se împarte întotdeauna în mod egal (art. 980 NCC), în funcţie
de numărul lor, potrivit principiului egalităţii între rudele din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad chemate la
moştenire. Precizăm că în cazul adopţiei cu efecte restrânse adoptatorul (sau adoptatorii) vin la moştenire
alături de părinţii fireşti, deci moştenirea se va împărţi în 2, 3 sau 4 părţi, în funcţie de numărul lor. Dacă
numai unul dintre părinţi (fireşti sau din adopţie) trăieşte la data deschiderii succesiunii, el va prelua
întreaga moştenire.
b) Dacă ascendenţii privilegiaţi vin la moştenire în concurs cu colateralii privilegiaţi, moştenirea sau
partea din moştenire cuvenită ascendenţilor privilegiaţi şi colateralilor privilegiaţi se împarte între aceştia în
funcţie de numărul ascendenţilor privilegiaţi care vin la moştenire, după cum urmează: i) în cazul în care la
moştenire vine un singur părinte, acesta va culege un sfert, iar colateralii privilegiaţi, indiferent de numărul
lor, vor culege trei sferturi; ii) în cazul în care la moştenire vin 2 părinţi, aceştia vor culege împreună o
jumătate, iar colateralii privilegiaţi, indiferent de numărul lor, vor culege cealaltă jumătate.
Întrucât în cazul adopţiei cu efecte restrânse părinţii fireşti vin la moştenire alături de adoptator,
concursul dintre ei va afecta nu cota colateralilor privilegiaţi, ci cotele lor succesorale, respectiv partea de
1/2 a părinţilor va fi împărţită între ei, astfel încât vor lua, în mod egal, o cotă de 1/4, 1/6 sau 1/8.
c) Dacă, alături de clasa a II-a de moştenitori, este chemat la moştenire şi soţul supravieţuitor al
defunctului, mai întâi se stabileşte cota ce se cuvine acestuia şi restul se împarte între moştenitorii din clasa
a II-a. Deosebim două situaţii: i) dacă soţul supravieţuitor vine la moştenire în concurs atât cu ascendenţi
privilegiaţi, cât şi cu colaterali privilegiaţi ai defunctului, cota cuvenită soţului supravieţuitor este de o
treime din moştenire, iar partea cuvenită clasei a doua este de două treimi din moştenire. Cota de două
38 Dacă adopţia a fost făcută numai de unul dintre soţi, celălalt soţ, evident, nu va avea calitatea de adoptator,
indiferent de felul adopţiei.
24
treimi cuvenită clasei a II-a se va împărţi între moştenitorii din această clasă potrivit regulilor arătate mai
sus la lit. b). ii) dacă soţul supravieţuitor vine la moştenire în concurs numai cu ascendenţi privilegiaţi,
partea cuvenită soţului supravieţuitor este de o jumătate din moştenire, iar partea cuvenită ascendenţilor
privilegiaţi este de o jumătate din moştenire. Cota de o jumătate din moştenire cuvenită ascendenţilor
privilegiaţi se împarte în mod egal între aceştia.
59. Caracterele juridice ale dreptului la moştenire al ascendenţilor privilegiaţi.
a) Ascendenţii privilegiaţi pot veni la moştenire numai în nume propriu, nu şi prin reprezentare;
b) Ascendenţii privilegiaţi sunt moştenitori rezervatari;
c) Ascendenţii privilegiaţi sunt moştenitori sezinari;
d) Ascendenţii privilegiaţi nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor.
B. Colateralii privilegiaţi
60. Noţiunea de colaterali privilegiaţi. Colateralii privilegiaţi sunt fraţii şi surorile defunctului şi
descendenţii acestora până la gradul IV inclusiv (nepoţii şi strănepoţi de frate-soră).
Fraţii şi surorile defunctului şi descendenţii acestora pot fi din căsătorie (aceeaşi căsătorie sau căsătorii
deosebite), din afara căsătoriei sau din adopţia cu efecte depline.
În cazul adopţiei cu efecte restrânse, adoptatul şi descendenţii lui nu au devenit rude cu rudele
adoptatorului, prin urmare nici cu descendenţii lui. De exemplu, dacă soţii au doi copii din căsătorie şi au
adoptat cu efecte restrânse un al treilea copil, acesta din urmă nu a devenit frate cu copiii din filiaţia
firească şi nici aceştia cu el, astfel încât, dacă unul dintre copiii fireşti moare, moştenirea va fi culeasă de
fratele său din filiaţia firească, adoptatul neavând vocaţie la această moştenire. Iar dacă adoptatul ar muri
mai întâi, nici unul dintre copiii din filiaţia firească ai adoptatorilor nu vor avea vocaţie în calitate de fraţisurori
la moştenirea adoptatului. În cazul adopţiei cu efecte restrânse colateralii privilegiaţi ai adoptatului
se recrutează dintre rudele (fraţii şi surorile) sale fireşti.
25
Aceste principii se aplică în mod corespunzător şi în privinţa descendenţilor din fraţi şi surori, atunci
când adopţia cu efecte restrânse a fost făcută de fratele sau sora defunctului (ori copilul lor). De exemplu,
defunctul are doi fraţi din filiaţia firească (schema 12).
Unul dintre ei (F2), decedat la data deschiderii succesiunii, are un copil din adopţia cu efecte restrânse
(Nf). Acesta din urmă - neavând vocaţie succesorală la moştenirea lăsată de defunct - nu va putea veni la
moştenire prin reprezentare succesorală, astfel încât moştenirea va fi culeasă, în calitate de colateral
privilegiat, numai de către fratele din filiaţia firească (F1). Adoptatul nu ar putea veni la moştenire nici în
nume propriu, astfel încât - dacă şi celălalt frate al defunctului ar fi decedat la data deschiderii moştenirii -
ea ar fi culeasă de ascendenţii privilegiaţi sau, în lipsă, de moştenitorii din clasa subsecventă.
O problemă specială se mai pune în cazul în care adoptatorul ar fi adoptat mai mulţi copii. i) În acest
caz, dacă toate adopţiile au fost cu efecte depline, va opera principiul reciprocităţii vocaţiei succesorale
legale între fraţi şi surori. ii) Iar dacă toate adopţiile au fost cu efecte restrânse cei adoptaţi nu vor avea
vocaţie succesorală în calitate de colaterali privilegiaţi (sensul negativ al principiului reciprocităţii vocaţiei
succesorale legale). iii) Dar dacă unele adopţii au fost cu efecte depline, iar altele cu efecte restrânse?
Întrucât adoptatul cu efecte depline devine rudă cu rudele adoptatorului, dar nu şi cu copilul adoptat de
acesta cu efecte restrânse, efectele restrânse ale acestei adopţii împiedică statornicirea legăturilor de
rudenie. Rezultă că cel adoptat cu efecte restrânse nu are - în calitate de frate sau soră - vocaţie la
moştenirea copiilor fireşti şi copiilor din adopţie cu efecte depline ai adoptatorului, dar nici aceştia nu au
vocaţie la moştenirea lăsată de el. Este ceea ce am numit sensul negativ al principiului reciprocităţii
vocaţiei succesorale, respectat şi în aceste ipoteze.
61. Împărţirea moştenirii între colateralii privilegiaţi. Problema care se pune este de a şti cum se
împarte între colateralii privilegiaţi moştenirea sau partea de moştenire ce li se cuvine, adică: întreaga
moştenire dacă vin singuri la moştenire; 3/4 sau 1/2 din moştenire dacă vin în concurs cu unul, respectiv
doi sau mai mulţi ascendenţi privilegiaţi, ţinându-se seama, dacă este cazul, şi de cota-parte din moştenire
ce îi revine soţului supravieţuitor al defunctului care concurează cu această clasă de moştenitori legali şi a
cărui cotă se atribuie cu prioritate.
61.1. Reguli generale: i) moştenirea sau partea de moştenire ce se cuvine colateralilor privilegiaţi se
împarte, între fraţii şi surorile defunctului, în mod egal, adică pe capete, potrivit principiului egalităţii între
moştenitorii de grad egal (art. 981 alin.1 NCC). ii) Tot astfel se împarte moştenirea şi între descendenţii din
fraţi şi surori dacă ei vin la moştenire în nume propriu. iii) În schimb, dacă descendenţii din fraţi şi surori
vin la moştenire prin reprezentare succesorală, chiar dacă sunt de grad egal, împărţirea se face pe tulpini şi
subtulpini (art. 981 alin.2 NCC).
61.2. Împărţirea pe linii este o modalitate specială de împărţire a moştenirii care se aplică în acele
cazuri în care, în calitate de colaterali privilegiaţi, sunt chemaţi la moştenire fraţi şi surori ai defunctului
care nu sunt din aceiaşi părinţi. Din acest punct de vedere, fraţii şi surorile defunctului pot fi de trei
categorii: fraţi buni (primari), adică fraţi cu defunctul şi după tată şi după mamă (indiferent dacă sunt din
căsătorie, din afara căsătoriei39 sau din adopţia cu efecte depline făcută de ambii părinţi, soţi), fraţi
consangvini (consângeni), adică fraţi cu defunctul numai după tată (indiferent dacă sunt din căsătorii
deosebite, din afara căsătoriei sau din adopţia cu efecte depline făcută numai de tată); fraţi uterini, adică
fraţi cu defunctul numai după mamă (indiferent dacă provin din căsătorii deosebite, din afara căsătoriei sau
din adopţia cu efecte depline făcută numai de mamă).
Dacă la moştenire sunt chemaţi fraţi şi surori făcând parte din aceeaşi categorie, de exemplu, toţi sunt
fraţi consangvini cu defunctul, moştenirea se va împărţi potrivit regulii generale.
39 De exemplu, părinţii unui copil din afara căsătoriei se căsătoresc, din căsătorie rezultând doi copii. Toţi trei sunt
fraţi buni şi dacă unul dintre ei moare, împărţirea moştenirii între cei doi fraţi se va face potrivit regulii generale.
26
În schimb, dacă la moştenire sunt chemaţi fraţi şi surori din categorii deosebite (două sau trei categorii),
atunci moştenirea sau partea din moştenire ce se cuvine colateralilor privilegiaţi se împarte în două părţi
egale, corespunzătoare celor două linii; linia - jumătatea - paternă (dimidia paternis) şi linia - jumătatea -
maternă (dimidia maternis). Apoi, jumătatea paternă se împarte între fraţii defunctului pe linie paternă, iar
jumătatea maternă între fraţii defunctului pe linie maternă. Fraţii buni, fiind fraţi cu defunctul pe ambele
linii, vor lua cota-parte corespunzătoare din ambele jumătăţi (art. 981 alin. 4 NCC) (privilegiul dublei
legături).
De exemplu, (schema13), la moştenirea defunctului sunt chemaţi părinţii lui (T şi M), un frate bun (F1),
un frate consangvin (F2) şi doi fraţi uterini (F3 şi F4). Din moştenirea lăsată de defunct, jumătate se cuvine
părinţilor în viaţă (câte 1/4); cealaltă jumătate, la care sunt chemaţi colateralii privilegiaţi, se divide în două
părţi egale; jumătatea paternă (1/4) se împarte - în mod egal40 - între fraţii defunctului după tată (F1 şi F2,
câte 1/8), iar jumătatea maternă (tot 1/4) între fraţii după mamă (F1, F3 şi F4, câte 1/12), fratele bun luând
parte la împărţire pe ambele linii (respectiv, 1/8 + 1/12= 5/24).
Precizăm că art. 981 alin. 3 şi 4 NCC - care reglementează împărţirea pe linii – face referire la
„colaterali privilegiaţi” care sunt rude cu defunctul pe linii colaterale diferite, iar nu doar la fraţi şi surori
care fac parte din categorii deosebite. Aşadar, împărţirea pe linii se aplică şi descendenţilor din fraţi sau
surori până la gradul al IV-lea inclusiv, indiferent dacă ei vin la moştenire prin reprezentare succesorală sau
în nume propriu41.
62. Caracterele juridice ale dreptului la moştenire al colateralilor privilegiaţi.
a) Fraţii şi surorile defunctului pot veni la moştenire numai în nume propriu, în schimb descendenţii lor
pot beneficia şi de reprezentarea succesorală42;
b) Colateralii privilegiaţi nu sunt moştenitori rezervatari;
c) Colateralii privilegiaţi nu sunt moştenitori sezinari;
40 Observăm că principiul egalităţii între rudele de grad egal se aplică numai înăuntrul liniilor.
41 De exemplu, dacă toţi fraţii defunctului ar fi renunţători, nepoţii de fraţi - venind la moştenire în nume propriu -
ar împărţi moştenirea pe linii, cum s-ar fi împărţit şi între părinţii lor (fraţii defunctului), dacă ar fi venit ei la
moştenire. Moştenirea s-ar împărţi pe linii, cu atât mai mult dacă nepoţii de fraţi ar veni la moştenire prin
reprezentare. În schimb, dacă fraţii defunctului fac parte din aceeaşi categorie, nu prezintă relevanţă faptul că
descendenţii lor sunt din părinţi diferiţi. De exemplu, dacă fratele bun al defunctului - având doi copii - este decedat
la data deschiderii succesiunii (vezi schema 13) partea ce i se cuvine va fi împărţită în mod egal între copiii lui, chiar
dacă provin din căsătorii deosebite. În raport cu persoana despre a cărei moştenire este vorba nu interesează această
deosebire, pentru ea toţi aceşti moştenitori sunt nepoţi de frate. Nepoţii de fraţi-surori nu pot fi categorii deosebite.
42 Evident, ei pot veni la moştenire, potrivit regulilor generale, şi în nume propriu (vezi în acest sens, şi TS, s.civ.,
dec.nr.154/1972, în CD, 1972, p.178), iar nu numai prin reprezentare, cum s-a afirmat (vezi I. Zinveliu, op.cit., p.34-
36).
27
d) Colateralii privilegiaţi nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor.
§3. Clasa a treia de moştenitori legali: ascendenţii ordinari
63. Noţiunea de ascendenţi ordinari. Dacă defunctul nu are moştenitori din primele două clase sau cei
existenţi nu pot (din cauza nedemnităţii ori - în ipoteza colateralilor privilegiaţi43 – din cauza exheredării)
sau nu vor să vină la moştenire (renunţând la ea), legea cheamă la moştenire pe ascendenţii ordinari, adică
rudele în linie dreaptă ascendentă ale defunctului, alţii decât părinţii lui44: bunici, străbunici etc. fără limită
în grad.
Ascendenţii ordinari pot fi din căsătorie, din afara căsătoriei sau, în cazul adopţiei cu efecte
depline, din rudenia civilă rezultat al adopţiei.
Dacă cel care lasă moştenirea a fost adoptat cu efecte restrânse, ascendenţii lui ordinari se vor
recruta dintre rudele sale fireşti.
64. Împărţirea moştenirii între ascendenţii ordinari. Potrivit art. 982 alin. 3 NCC, ascendenţii ordinari
sunt chemaţi la moştenire în ordinea gradelor de rudenie cu defunctul (principiul proximităţii gradului de
rudenie): bunicii (rude de gradul II) înlătură de la moştenire pe străbunici (rude de gradul III) etc. Între
ascendenţii ordinari chemaţi la moştenire (fiind de grad egal) se aplică principiul egalităţii (art. 982 alin. 5
NCC).
Dacă, alături de ascendenţii ordinari, la moştenire este chemat şi soţul supravieţuitor al defunctului, mai
întâi se stabileşte cota ce se cuvine acestuia. Soţul supravieţuitor culege trei sferturi din moştenire, iar
ascendenţii ordinari, indiferent de numărul lor, culeg împreună un sfert din moştenire (art. 982 alin. 4
NCC). Cota de un sfert din moştenire cuvenită ascendenţilor ordinari se împarte între aceştia potrivit celor
două principii arătate mai sus (principiul proximităţii şi principiul egalităţii).
65. Caracterele juridice ale dreptului la moştenire al ascendenţilor ordinari.
a) Ascendenţii ordinari ai defunctului pot veni la moştenire numai în nume propriu (nu şi prin
reprezentare succesorală);
b) Ascendenţii ordinari nu sunt moştenitori rezervatari;
c) Ascendenţii ordinari nu sunt moştenitori sezinari;
d) Ascendenţii ordinari nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor.
§4. Clasa a patra de moştenitori legali: colateralii ordinari
43 Dacă defunctul a dispus prin testament, alături de exheredarea colateralilor privilegiaţi, şi exheredarea
descendenţilor şi/sau ascendenţilor privilegiaţi, fără a desemna legatari, descendenţii, iar în lipsa lor ascendenţii
privilegiaţi - fiind rezervatari - vor culege totuşi, în virtutea legii, rezerva, ascendenţii ordinari culegând, tot ca
moştenitori legali, restul patrimoniului succesoral (a se vedea şi art.964 alin.2 NCC).
44 Dacă cel care lasă moştenirea a fost adoptat cu efecte restrânse, ascendenţii lui ordinari după filiaţia firească vor
avea vocaţie succesorală concretă, evident, numai dacă nici părinţii din adopţie şi nici cei fireşti, nu pot sau nu vor să
vină la moştenire. În caz contrar, în prezenţa fie şi a unui moştenitor din clasa a II-a cei din clasa a III-a nu pot
moşteni.
28
66. Noţiunea de colaterali ordinari. Dacă defunctul nu are moştenitori din primele trei clase sau cei
existenţi nu pot (din cauza nedemnităţii ori - în ipoteza colateralilor privilegiaţi şi ascendenţilor ordinari -
din cauza exheredării) sau nu vor să vină la moştenire (renunţând la ea), legea cheamă la moştenire pe
colateralii ordinari, adică rudele colaterale ale defunctului care nu sunt fraţi sau surori ori descendenţi ai
acestora (art. 983 alin.1 NCC). Ei sunt chemaţi la moştenire până la gradul IV inclusiv, deci unchi, mătuşi,
veri primari şi fraţii sau surorile bunicilor defunctului (unchiul mare)45.
Colateralii ordinari pot fi din căsătorie, din afara căsătoriei sau, în cazul adopţiei cu efecte depline, din
rudenia civilă rezultat al adopţiei.
În cazul adopţiei cu efecte restrânse colateralii ordinari ai defunctului adoptat se vor recruta dintre
rudele sale fireşti.
67. Împărţirea moştenirii între colateralii ordinari. Colateralii ordinari sunt chemaţi la moştenire în
ordinea gradelor de rudenie cu defunctul (principiul proximităţii gradului de rudenie): unchii şi mătuşile
(rude de gradul III) înlătură de la moştenire pe verii primari şi fratele sau sora bunicilor defunctului46 (rude
de gradul IV). Între colateralii ordinari chemaţi la moştenire (fiind de grad egal) se aplică principiul
egalităţii (art. 983 alin. 5 NCC)47. De exemplu, dacă nu există unchi şi mătuşi, verii primari şi unchiul mare
împart moştenirea în mod egal.
Dacă, alături de colateralii ordinari, la moştenire este chemat şi soţul supravieţuitor al defunctului, mai
întâi se stabileşte cota ce se cuvine acestuia. Soţul supravieţuitor culege trei sferturi din moştenire, iar
colateralii ordinari, indiferent de numărul lor, culeg împreună un sfert din moştenire (art. 983 alin. 4 NCC).
Cota de un sfert din moştenire cuvenită ascendenţilor ordinari se împarte între aceştia potrivit celor două
principii arătate mai sus (principiul proximităţii şi principiul egalităţii).
68. Caracterele juridice ale dreptului la moştenire al colateralilor ordinari.
a) Colateralii ordinari ai defunctului pot veni la moştenire numai în nume propriu (nu şi prin
reprezentare succesorală);
b) Colateralii ordinari nu sunt moştenitori rezervatari;
c) Colateralii ordinari nu sunt moştenitori sezinari;
d) Colateralii ordinari nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor.
Secţiunea a II-a
Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor al defunctului
§1. Noţiuni generale
45 Vocaţia succesorală a colateralilor ordinari nu este condiţionată de vocaţia lor generală (eventuală) la
succesiunea unui ascendent comun (cu al defunctului). Astfel fiind, unchiul defunctului are vocaţie succesorală
concretă, chiar dacă este numai frate uterin (nu şi consangvin) cu părintele defunctului. Vezi şi V. Economu, Notă
critică la dec. col.civ. al T. Reg. Oltenia nr. 1604/1966, în RRD nr.12, 1967, p.127-128.
46 Vezi şi dec. cit. a T. Reg. Oltenia nr.1604/1966, loc.cit., p.125.
47 În cadrul acestei clase de moştenitori legali nu este aplicabilă nici împărţirea pe linii a moştenirii, întrucât
art.981 NCC vizează numai împărţirea între fraţii şi surorile defunctului de diferite categorii (fraţi buni, uterini şi
consangvini) şi descendenţii lor.
29
69. Sediul materiei. Sub imperiul Codului civil de la 1864 situaţia succesorală a soţului supravieţuitor
era foarte nefavorabilă, inechitabilă. Astfel, el dobândea moştenirea lăsată de defunctul soţ numai după
ultimul colateral de gradul al doisprezecelea, iar prin efectul Legii asupra impozitului progresiv pe
succesiuni din 1921 dobândea moştenirea după ultimul colateral de gradul al patrulea. În mod excepţional
văduva săracă avea dreptul la o cotă-parte în uzufruct dacă venea în concurs cu descendenţii defunctului,
iar dacă nu erau descendenţi avea dreptul la o pătrime din moştenire în plină proprietate.
Ţinând seama de afecţiunea reciprocă dintre soţi, prin Decretul-Lege nr.319/1944 pentru dreptul de
moştenire al soţului supravieţuitor (care a abrogat implicit dispoziţiile din Codul civil de la 1864
referitoare la succesiunea soţului supravieţuitor) legiuitorul a adus o serie de îmbunătăţiri situaţiei
succesorale a soţului supravieţuitor, recunoscându-i dreptul la moştenire în concurs cu oricare dintre clasele
de moştenitori legali, inclusiv dreptul la rezerva succesorală, şi anumite drepturi succesorale accesorii.
În prezent drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor sunt reglementate de dispoziţiile art. 970-974
NCC. Noul Cod civil a păstrat, în liniile sale esenţiale, drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor
consacrate prin Decretul-Lege nr.319/1944.
70. Condiţiile cerute soţului supravieţuitor pentru a putea moşteni. Pentru a avea dreptul la moştenire,
soţul supravieţuitor trebuie să îndeplinească, în afara condiţiilor generale ale dreptului la moştenirea legală
(să aibă capacitate succesorală, să nu fie nedemn faţă de defunct), o condiţie specială (în locul rudeniei cu
defunctul): să aibă calitatea de soţ la data deschiderii moştenirii. Dacă soţul supravieţuitor a avut această
calitate la data deschiderii succesiunii, nu are importanţă durata căsătoriei cu defunctul, starea materială sau
sexul soţului supravieţuitor, dacă au avut sau nu au avut copii ori dacă convieţuiau la data deschiderii
moştenirii sau erau atunci despărţiţi în fapt48, indiferent din vina căruia dintre soţi. Aşa cum domiciliul
separat al soţilor nu influenţează raporturile patrimoniale dintre soţi în timpul vieţii49, nu poate influenţa
nici dreptul la moştenire al soţului supravieţuitor după moartea unuia dintre ei. În schimb, convieţuirea a
două persoane de sex diferit (concubinajul), oricât de durabilă ar fi fost, nu conferă vocaţie succesorală
legală concubinului supravieţuitor50.
Întrucât calitatea de soţ se poate pierde prin divorţ sau prin constatarea nulităţii ori prin anularea
căsătoriei, urmează să facem, în această privinţă, unele precizări.
70.1. Ipoteza divorţului. Potrivit art. 970 NCC “Soţul supravieţuitor îl moşteneşte pe soţul decedat
dacă, la data deschiderii moştenirii, nu există o hotărâre de divorţ definitivă.”
În privinţa datei desfacerii căsătoriei, deosebim mai multe situaţii:
a) Art. 382 alin. 1 NCC prevede: căsătoria este desfăcută din ziua când hotărârea prin care s-a
pronunţat divorţul a rămas definitivă. Până la această dată calitatea de soţ se păstrează, chiar dacă moartea
a intervenit în cursul procesului, eventual chiar după pronunţarea divorţului, dar înainte ca hotărârea să fi
devenit definitivă. În această situaţie efectele divorţului nu se mai produc, căsătoria încetând prin moarte,
soţul supravieţuitor urmând să moştenească. Soluţia dreptului la moştenire se impune întrucât art. 382 NCC
are caracter imperativ. Pe de altă parte, ea se justifică prin aceea că, până la rămânerea definitivă a hotărârii
de divorţ, nu se cunoaşte soarta raportului juridic litigios dintre soţi dedus judecăţii: poate interveni
împăcarea părţilor în cursul procesului, admiterea sau respingerea acţiunii, atacarea cu apel şi cu recurs a
hotărârii pronunţate înainte de a fi rămas definitivă etc. După rămânerea definitivă a hotărârii fostul soţ al
defunctului, evident, nu mai are calitatea să moştenească.
Situaţie de excepţie: potrivit art. 382 alin. 2 NCC, prin excepţie, dacă acţiunea de divorţ este continuată
48 Vezi M.Eliescu, op.cit., I, p.131.
49 Vezi, de exemplu, TS, s.civ., dec.nr.1861/1982, în RRD nr.11, 1983, p.67.
50 Concubinul supravieţuitor poate pretinde numai drepturile rezultând din contribuţia (dovedită) adusă la
achiziţionarea unor bunuri în timpul concubinajului, inclusiv sumele de bani depuse la instituţii de credit (vezi, de
exemplu, TS, s.civ., dec.nr. 1047/1981, în CD, 1981, p.54-56; idem, dec. nr.128/1984, în CD, 1984, p.11-13).
Evident, concubinul supravieţuitor poate avea şi drepturi succesorale, dar numai pe cale testamentară, în calitate de
legatar.
30
de moştenitorii soţului reclamant, potrivit art. 38051, căsătoria se socoteşte desfăcută la data decesului.
Aşadar, în această situaţie excepţională, moştenitorii soţului reclamant pot solicita continuarea acţiunii de
divorţ, iar dacă se va admite acţiunea (acţiunea urmând să fie este admisă numai dacă instanţa constată
culpa exclusivă a soţului pârât), căsătoria se socoteşte desfăcută la data decesului soţului reclamant (iar nu
la data când hotărârea prin care s-a pronunţat divorţul a rămas definitivă). Aceasta înseamnă că soţul pârât
nu va mai avea calitatea de soţ la data decesului soţului reclamant şi nu-l va mai moşteni pe acesta.
b) În cazul divorţului prin acordul soţilor pe cale administrativă sau prin procedură notarială,
căsătoria este desfăcută pe data eliberării certificatului de divorţ. Astfel, potrivit art. 375 alin.1 NCC, dacă
soţii sunt de acord cu divorţul şi nu au copii minori, născuţi din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi,
ofiţerul de stare civilă ori notarul public de la locul căsătoriei sau al ultimei locuinţe comune a soţilor poate
constata desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor, eliberându-le un certificat de divorţ, potrivit legii.
70.2. În caz de nulitate absolută sau relativă, căsătoria se desfiinţează cu efect retroactiv, astfel încât
problema unor drepturi succesorale nu se mai pune, chiar dacă hotărârea judecătorească prin care s-a
constatat nulitatea sau s-a anulat căsătoria a intervenit ulterior decesului unuia dintre soţi. Calitatea de soţ
pe care soţul supravieţuitor o avusese la data deschiderii succesiunii se desfiinţează cu efect retroactiv.
În mod excepţional, art. 304 NCC, care consacră instituţia căsătoriei putative, prevede că „soţul de
bună-credinţă la încheierea unei căsătorii nule sau anulate păstrează, până la data când hotărârea
judecătorească rămâne definitivă, situaţia unui soţ dintr-o căsătorie valabilă”. Drept urmare, dacă decesul
unuia dintre soţi s-a produs înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de declarare sau de pronunţare a
nulităţii, iar soţul supravieţuitor a fost de bună-credinţă la încheierea căsătoriei, el va putea veni la
moştenire, fiind că păstrează calitatea de soţ pe care a avut-o la deschiderea succesiunii52. În schimb, dacă
soţul supravieţuitor nu a fost de bună-credinţă, nu va moşteni, pierzând calitatea de soţ cu efecte
retroactive53. Este singura excepţie prevăzută de lege de la principiul reciprocităţii vocaţiei succesorale
legale.
51 Potrivit art. 380 NCC “(1) În situaţia prevăzută la art. 379 alin. (1) [adică atunci când se solicită desfacerea
căsătoriei din culpa exclusivă a soţului pârât], dacă soţul reclamant decedează în timpul procesului, moştenitorii săi
pot continua acţiunea de divorţ. (2) Acţiunea continuată de moştenitori este admisă numai dacă instanţa constată
culpa exclusivă a soţului pârât”.
52 Rezultă că în cazul nulităţii absolute pentru violarea art. 273 NCC (defunctul a fost căsătorit la data încheierii
celei de-a doua căsătorii), calitatea de soţ supravieţuitor o poate avea nu numai soţul din căsătoria valabilă, dar şi
soţul din a doua (bigamie), sau subsecventă căsătorie (poligamie), bineînţeles numai dacă a fost de bună-credinţă la
încheierea căsătoriei declarată nulă.
În cazul anulării hotărârii judecătoreşti declarative de moarte a soţului care ulterior a reapărut, problema bigamiei
nu se pune, fiindcă prima căsătorie (cu soţul declarat mort şi ulterior reapărut) se consideră desfăcută pe data
încheierii celei de-a doua căsătorii (art. 293 alin.2 NCC), adică a căsătoriei dintre de cuius şi soţul supravieţuitor din
a doua căsătorie, care va veni singur la moştenire în calitate de soţ supravieţuitor. Prin excepţie de la regula
prevăzută în art. 304 NCC, se admite că dacă soţul celui ce fusese declarat mort a fost de rea-credinţă (ştiind la
încheierea celei de-a doua căsătorii că soţul lui declarat mort este în viaţă), el se face vinovat de bigamie, cea de a
doua căsătorie fiind nulă absolut (vezi I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Edit. All, Bucureşti, 1993, p.204). În
ordinea de idei ce ne interesează aici, aceasta înseamnă că defunctul (soţul de rea-credinţă) va avea şi în acest caz doi
soţi supravieţuitori; soţul din prima căsătorie rămasă valabilă (adică soţul care a fost declarat mort, dar a reapărut) şi
soţul de bună-credinţă la încheierea celei de a doua căsătorii declarată nulă.
53 Potrivit practicii instanţei supreme, instanţa care declară nulă sau anulează căsătoria este obligată să stabilească,
prin aceeaşi hotărâre, buna sau reaua-credinţă a soţilor la încheierea căsătoriei. (Dec. de îndrumare a Plenului
Tribunalului Suprem nr. 3/1974, în CD, 1974, p.11-14. În acelaşi sens, dec.s.civ. nr.852/1978, CD, 1978, p.146-147).
Dacă totuşi instanţa ar omite să se pronunţe în această privinţă, considerăm că buna-credinţă ar putea fi constatată şi
ulterior, de aceeaşi sau de altă instanţă competentă a judeca, de exemplu, procesul dintre moştenitori.
31
Evident, dacă moartea unuia dintre soţi intervine după rămânerea definitivă a hotărârii de desfiinţare a
căsătoriei, niciunul dintre soţi, fie şi de bună-credinţă, nu va mai putea moşteni, neavând calitatea de soţ; în
materie de moştenire căsătoria putativă produce efecte numai pe perioada de la încheierea căsătoriei şi până
la rămânerea definitivă a hotărârii de desfiinţare a ei (de declarare a nulităţii sau anularea ei).
71. Corelaţia dintre dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor şi regimul matrimonial ales la
încheierea căsătoriei.
În cazul decesului unuia dintre soţi, prima problemă ce trebuie rezolvată pentru stabilirea drepturilor
succesorale ale soţului supravieţuitor, iar dacă există şi alţi moştenitori (sau numai alţi moştenitori
deoarece soţul supravieţuitor nu vrea sau nu poate veni la moştenire) şi pentru stabilirea drepturilor
succesorale ale acestora, este determinarea masei succesorale, adică a drepturilor şi obligaţiilor care o
compun.
Potrivit art. 281 NCC, în declaraţia de căsătorie viitorii soţi vor arăta regimul matrimonial ales, iar art.
291 NCC dispune că ofiţerul de stare civilă face menţiune pe actul de căsătorie despre regimul matrimonial
ales. Potrivit art. 312 NCC, viitorii soţi pot alege ca regim matrimonial: comunitatea legală, separaţia de
bunuri sau comunitatea convenţională.
De exemplu, în cazul comunităţii legale, problema determinării masei succesorale se pune pentru că - în
afara bunurilor (drepturilor şi obligaţiilor) proprii care au aparţinut soţului defunct (inclusiv partea sa din
proprietatea comună pe cote-părţi cu soţul supravieţuitor sau cu alte persoane) şi care, evident, intră în
masa succesorală, şi în afara bunurilor (drepturi şi obligaţii) proprii aparţinând soţului supravieţuitor şi care
nu intră în masa succesorală - există bunurile (drepturile şi obligaţiile) comune ale soţilor, care aparţin în
codevălmăşie ambilor soţi. Întrucât la moartea unuia dintre soţi comunitatea de bunuri încetează, trebuie să
se determine partea cuvenită soţului defunct din această comunitate54, care urmează să intre în masa
succesorală, soţul supravieţuitor culegând partea ce i se cuvine din comunitate nu în calitate de moştenitor,
ci în calitatea sa de codevălmaş, adică titular asupra comunităţii55. Astfel fiind, recunoaşterea acestui drept
asupra comunităţii de bunuri dintre soţi nu depinde de regulile care guvernează materia dreptului
succesoral (de exemplu, acceptarea moştenirii, nedemnitatea succesorală etc.).
Potrivit art. 355 alin.3 NCC, “când comunitatea de bunuri încetează prin decesul unuia dintre soţi,
lichidarea se face între soţul supravieţuitor şi moştenitorii soţului decedat. În acest caz, obligaţiile soţului
decedat se divid între moştenitori proporţional cu cotele ce le revin din moştenire”. Tot astfel, art. 357
NCC prevede că „în cadrul lichidării comunităţii, fiecare dintre soţi preia bunurile sale proprii, după care
se va proceda la partajul bunurilor comune şi la regularizarea datoriilor. (2) În acest scop, se determină
mai întâi cota-parte ce revine fiecărui soţ, pe baza contribuţiei sale atât la dobândirea bunurilor comune,
cât şi la îndeplinirea obligaţiilor comune. Până la proba contrară, se prezumă că soţii au avut o
contribuţie egală” 56.
54 Deoarece proprietatea comună în devălmăşie aparţine soţilor - nefracţionat - ca universalitate juridică (o masă
de drepturi şi obligaţii), împărţirea se realizează prin stabilirea unei cote pentru fiecare din soţi, în raport cu
contribuţia reală la dobândirea bunurilor luate în ansamblu, iar nu pentru fiecare bun în parte sau pe categorii de
bunuri mobile şi imobile. Vz. TS, s.civ., dec.nr.2171/1980, în CD, 1980, p.108; dec.nr. 161/1981, în CD, 1981,
p.144.
55 Pentru stabilirea masei succesorale “prima operaţiune” este “deducerea părţii cuvenite pârâtului din bunurile
comune, în calitate de coindivizari”, numai restul împărţindu-se între comoştenitori, inclusiv soţul supravieţuitor. TS,
col. civ. dec.nr.452/1960, în CD, 1960, p.259.
56Potrivit art.74 alin.2 din Legea nr. 36/ 1995, “în succesiunile care privesc bunurile comune ale autorului
succesiunii şi ale soţului supravieţuitor, cotele de contribuţie ale acestora la dobândirea bunurilor se stabilesc prin
acordul moştenitorilor.” În caz de neînţelegere hotărăşte instanţa judecătorească (art.75 alin.1 lit.b şi alin.3 din Legea
nr.36/1995).
32
Soţul supravieţuitor are drepturi asupra bunurilor dobândite în timpul căsătoriei cu defunctul în temeiul
raporturilor de familie, iar nu ca moştenitor57.
72. Enumerarea drepturilor succesorale ale soţului supravieţuitor. Asupra masei succesorale
determinate potrivit celor arătate, respectiv asupra unor bunuri din această masă, NCC recunoaşte soţului
supravieţuitor următoarele categorii de drepturi:
􀂃 un drept de moştenire în concurs cu oricare dintre clasele de moştenitori legali sau în lipsa rudelor
din cele patru clase (art. 971);
􀂃 un drept de moştenire special asupra mobilierului şi obiectelor de uz casnic care au fost afectate
folosinţei comune a soţilor (art. 974);
􀂃 un drept temporar de abitaţie asupra casei de locuit (art. 973).
§2. Dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor în concurs cu oricare dintre clasele de
moştenitori legali sau în lipsa rudelor din cele patru clase
73. Câtimea dreptului la moştenire al soţului supravieţuitor. Soţul supravieţuitor nu face parte din nicio
clasă de moştenitori legali, dar concurează cu oricare clasă chemată la moştenire. Înseamnă că el nici nu
este înlăturat de la moştenire, dar nici nu înlătură de la moştenire rudele defunctului, indiferent din ce clasă
fac ele parte.
Astfel fiind, NCC acordă soţului supravieţuitor o cotă-parte din masa succesorală a cărei mărime variază
în funcţie de clasa (subclasa) de moştenitori cu care vine în concurs (art. 972):
a) în concurs cu descendenţii defunctului (clasa I), indiferent de numărul lor, soţul supravieţuitor are
dreptul la 1/4 din moştenire;
b) în concurs cu ascendenţii privilegiaţi, indiferent de numărul lor, care vin la moştenire împreună cu
colateralii privilegiaţi, de asemenea indiferent de numărul lor, soţul supravieţuitor are dreptul la 1/3 din
moştenire;
c) dacă soţul supravieţuitor vine la moştenire în concurs numai cu ascendenţii privilegiaţi sau numai cu
colateralii privilegiaţi, în ambele cazuri indiferent de numărul lor, el culege 1/2 din moştenire.
Observăm că în concurs cu clasa a II-a de moştenitori legali cota soţului supravieţuitor depinde de
existenţa sau inexistenţa celor două categorii de rude ale defunctului care compun această clasă mixtă
(ascendenţii privilegiaţi şi/sau colaterali privilegiaţi);
d) în concurs cu ascendenţii ordinari (clasa a III-a) sau cu colateralii ordinari (clasa a IV-a), în ambele
cazuri indiferent de numărul lor, soţul supravieţuitor are dreptul, invariabil, la 3/4 din moştenire;
e) în lipsa rudelor din cele patru clase sau dacă niciuna dintre ele nu vrea ori nu poate să vină la
moştenire, soţul supravieţuitor culege întreaga masă succesorală lăsată de soţul decedat(art. 971 alin.2
NCC)58.
57 Vezi CSJ, s.civ., dec.nr.1526/1990, în Culegere CSJ 1990-1992, p.128-130. Vezi şi supra nr.41.1 in fine.
58 În conformitate cu art.12 din Legea nr.609/1941 privind văduvele de război (care are dispoziţii mai favorabile,
rămase în vigoare, potrivit art.7 din Decretul - Lege nr.319/1944, şi după apariţia acestui decret-lege), văduva celui
chemat sub arme are asupra bunurilor soţului încetat din viaţă sub drapel (dacă acesta nu a dispus altfel prin
liberalităţi), un drept de moştenire în plină proprietate, care este:
- de o parte de copil, cel mult o treime, dacă vine la moştenire în concurs cu descendenţii defunctului;
33
Dacă soţul supravieţuitor vine la moştenire împreună cu rudele defunctului (a-d), stabilirea cotei ce i se
cuvine se face cu întâietate faţă de stabilirea cotelor moştenitorilor cu care concurează.
În toate cazurile, se ţine seama - pentru stabilirea părţii succesorale a soţului supravieţuitor - numai de
rudele împreună cu care el “vine în concurs” (art. 972 NCC), deci care moştenesc efectiv, adică nu sunt
renunţători, nedemni sau exheredaţi (dacă, în acest din urmă caz, nu sunt moştenitori rezervatari). Însă lipsa
lor influenţează cota soţului supravieţuitor numai dacă este totală în cadrul clasei sau subclasei respective.
De exemplu, renunţarea sau nedemnitatea unuia dintre copiii defunctului profită celuilalt (celorlalţi) copil
(copii), cota soţului supravieţuitor de 1/4 nefiind afectată. În schimb, dacă toţi copiii renunţă, cota soţului
supravieţuitor se măreşte în funcţie de clasa (subclasa) cu care urmează să concureze, iar dacă nu există
moştenitori dintr-o altă clasă (şi nici legatari), culege întreaga moştenire. Tot astfel, dacă unul dintre cei doi
părinţi ai defunctului renunţă la moştenire, vor profita colateralii privilegiaţi (a căror cotă parte se va mări
în mod corespunzător, de la 1/2 la 3/4 din moştenirea rămasă după defalcarea cotei cuvenite soţului
supravieţuitor), cota de 1/3 din moştenirea soţului supravieţuitor - care vine în concurs cu ascendenţii
privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi - rămânând nemodificată.
73 bis. În legătură cu drepturile soţului supravieţuitor în concurs cu diferitele clase de moştenitori legali
se pun două probleme speciale referitoare la:
a) ipoteza existenţei a două sau mai multe persoane care pretind drepturi succesorale în calitate de soţi
supravieţuitori (bigamie, poligamie).
b) ipoteza în care soţul supravieţuitor concurează cu două clase de moştenitori legali.
a) în caz de bigamie, moştenirea lăsată de defunctul bigam sau cota-parte din această moştenire
prevăzută de lege în favoarea soţului supravieţuitor în concurs cu diferitele clase de moştenitori legali se
împarte în mod egal între soţul din căsătoria valabilă şi soţul inocent din căsătoria nulă, ei fiind, deopotrivă,
de bună-credinţă59.
Menţionăm că soluţia atribuirii pentru fiecare soţ supravieţuitor a unei cote integrale nu ar putea fi
acceptată (mai ales dacă ei sunt singurii moştenitori care, oricum, trebuie să împartă masa succesorală),
deoarece ar micşora fără temei cotele moştenitorilor cu care concurează (descendenţii defunctului sau
ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi) sau ar epuiza (în concurs numai cu ascendenţii privilegiaţi
sau numai cu colateralii privilegiaţi) ori chiar ar depăşi moştenirea lăsată de defunct (în concurs cu
moştenitorii din clasele III şi IV), ceea ce, evident, nu este posibil.
b) Problema concursului soţului supravieţuitor cu două clase de moştenitori legali se pune în caz de
dezmoştenire a unor moştenitori legali. În caz de dezmoştenire totală a moştenitorilor legali nerezervatari
problema nu se pune, pentru că ei nu vin la succesiune (de exemplu, fraţii defunctului), aşa încât cota
soţului supravieţuitor se stabileşte în raport de moştenitorii cu care concurează efectiv (de exemplu, părinţii
defunctului, caz în care soţul supravieţuitor are dreptul la 1/2 din moştenire, iar nu la 1/3 cât ar fi avut în
prezenţa şi a fraţilor defunctului).
- de o jumătate în concurs cu ascendenţii, fraţii ori surorile defunctului sau urmaşii acestora (clasele II-III de
moştenitori legali);
- întreaga moştenire în lipsa moştenitorilor arătaţi mai sus (înlăturând de la moştenire rudele care fac parte din
clasa a IV-a de moştenitori legali).
Aceste dispoziţii sunt aplicabile dacă este vorba de succesiunea unui soţ decedat pe front (Vezi CSJ, s.civ., dec.
nr.2406/1992, în Dreptul nr.8, 1993, p.82).
59 În sistemele de drept musulman, soţiile supravieţuitoare ale defunctului poligam împart între ele (în mod egal)
partea din moştenire ce revine soţiei supravieţuitoare unice. Vz. Colectiv, Le droit musulman de la famille et des
succesions à l’ èpreuve des ordres juridiques occidentaux, Zürich, 1999, p. 329.
34
Dacă au fost exheredaţi părinţii defunctului, ei culeg totuşi rezerva în calitate de moştenitori legali60
rezervatari, astfel încât la stabilirea cotei cuvenite soţului supravieţuitor trebuie să se ţină seama şi de
prezenţa lor. Rezultă că - dacă există moştenitori din subclasa colateralilor privilegiaţi - soţul supravieţuitor
va primi numai 1/3 din moştenire, deşi ascendenţii privilegiaţi au fost exheredaţi.
Dar dacă nu există colaterali privilegiaţi şi, în lipsa lor şi a părinţilor exheredaţi din cotitatea disponibilă,
soţul supravieţuitor concurează cu moştenitori din clasa a III-a sau a IV-a ? Tot astfel, se pune problema în
caz de exheredare a moştenitorilor din prima clasă şi care culeg rezerva, soţul supravieţuitor concurând şi
cu moştenitorii din clasa următoare chemată la moştenire, de exemplu, părinţii defunctului?
Potrivit art. 972 alin. 2 NCC, cota soţului supravieţuitor în concurs cu moştenitori legali aparţinând
unor clase diferite se stabileşte ca şi când acesta ar fi venit în concurs numai cu cea mai apropiată dintre
ele. De exemplu, dacă a fost dezmoştenit copilul defunctului şi soţul supravieţuitor va veni în concurs cu
copilul (care face parte din clasa I şi care va culege rezerva succesorală), precum şi cu părinţii şi fraţii
defunctului (care fac parte din clasa a II-a de moştenitori), cota soţului supravieţuitor va fi de 1/4 din
moştenire, adică se va stabili ca şi când soţul supravieţuitor ar fi venit în concurs doar cu clasa I de
moştenitori. În acest caz, copilul va primi rezerva succesorală de 3/8, soţul supravieţuitor va primi cota
succesorală de 1/4, iar restul de 3/8 se va împărţi între moştenitorii din clasa a II-a61.
74. Imputarea cotei soţului supravieţuitor.
Cota-parte din moştenire recunoscută soţului supravieţuitor se impută cu prioritate asupra moştenirii,
iar restul se împarte între moştenitorii din clasa cu care vine în concurs, potrivit regulilor pe care le-am
analizat în cazul fiecărei clase de moştenitori.
i) Astfel, dacă vine în concurs cu clasa I de moştenitori, soţul supravieţuitor primeşte 1/4 din moştenire,
iar descendenţii defunctului vor primi restul de 3/4 din moştenire, care se împarte între aceştia în mod egal
sau pe tulpină, după cum vin la moştenire în nume propriu sau prin reprezentare succesorală. Bunăoară,
dacă defunctul a avut soţ supravieţuitor şi doi copii, soţul supravieţuitor va primi 1/4 din moştenire, iar
fiecare copil va primi câte 3/8 din moştenire.
ii) De asemenea, dacă vine în concurs cu clasa a II-a de moştenitori formată şi din ascendenţi privilegiaţi
şi din colaterali privilegiaţi, soţul supravieţuitor primeşte 1/3 din moştenire, iar moştenitorii din clasa a II-a
vor primi 2/3 din moştenire. Cota de 2/3 se va împărţi între ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi
potrivit regulilor prevăzute de art. 978 NCC.
De exemplu, dacă la moştenire vine soţul supravieţuitor în concurs cu un părinte şi un frate al
defunctului, soţul supravieţuitor va primi 1/3 din moştenire, părintele defunctului va primi 1/6 din
moştenire (adică 1/4 din 2/3 = 1/6), iar fratele defunctului va primi 1/2 din moştenire (adică 3/4 din 2/3 =
1/2).
Dacă la moştenire vine soţul supravieţuitor în concurs cu doi părinţi şi un frate al defunctului, soţul
supravieţuitor va primi 1/3 din moştenire, părinţii defunctului vor primi împreună 1/3 din moştenire (adică
1/2 din 2/3 = 1/3, ceea ce înseamnă că fiecare părinte va primi câte 1/6 din moştenire), iar fratele
defunctului va primi 1/3 din moştenire (adică 1/2 din 2/3 = 1/3). Dacă sunt mai mulţi colaterali privilegiaţi,
cota ce se cuvine acestora se va împărţi între ei, după caz, în mod egal, pe tulpină sau pe linii (existând şi
posibilitatea combinării acestor moduri de împărţire a moştenirii).
60 Rezerva se dobândeşte în calitate de moştenitor legal.
61 Dacă, alături de descendentul exheredat, a fost înlăturat de la moştenire şi soţul supravieţuitor, el va lua,
evident, numai rezerva de 1/8, urmând a fi împărţită (în exemplul dat) între moştenitorii din clasa a II-a cota de 1/2
din moştenire, adică ceea ce rămâne după defalcarea rezervei copilului şi a soţului supravieţuitor (3/8+1/8=4/8, adică
1/2).
35
iii) În ipoteza în care vine în concurs cu moştenitori din clasa a II-a, dar numai cu ascendenţii
privilegiaţi, respectiv numai cu colateralii privilegiaţi, soţul supravieţuitor moşteneşte o cotă de 1/2, iar
ascendenţii privilegiaţi sau colateralii privilegiaţi moştenesc cealaltă cotă de 1/2.
iv) Dacă vine în concurs cu rudele din clasa a III-a sau a IV-a de moştenitori legali, soţul supravieţuitor
culege 3/4 din moştenire, iar restul de 1/4 din moştenire revine ascendenţilor ordinari sau colateralilor
ordinari, după caz.
75. Caracterele juridice ale dreptului la moştenire al soţului supravieţuitor.
a) Soţul supravieţuitor poate veni la moştenire numai în nume propriu (neputând veni prin reprezentare
şi nici nu poate fi reprezentat);
b) Soţul supravieţuitor este moştenitor rezervatar;
c) Soţul supravieţuitor este moştenitor sezinar;
d) Dacă vine în concurs cu descendenţii defunctului (clasa I de moştenitori legali), soţul supravieţuitor
este obligat şi la raportul donaţiilor primite de la soţul decedat.
§3. Dreptul special de moştenire al soţului supravieţuitor asupra mobilierului şi obiectelor de uz
casnic
Potrivit art. 974 NCC „Când nu vine în concurs cu descendenţii defunctului, soţul supravieţuitor
moşteneşte, pe lângă cota stabilită potrivit art. 972, mobilierul şi obiectele de uz casnic care au fost
afectate folosinţei comune a soţilor”.
Urmează să analizăm problemele care se pun în legătură cu acest drept special al soţului supravieţuitor.
76. Condiţii speciale. Pentru ca soţul supravieţuitor să nu fie privat de unele bunuri pe care le-a folosit
împreună cu soţul decedat, modificându-i-se, fără o temeinică justificare, condiţiile sale de viaţă, NCC îi
recunoaşte - în afară de partea sa succesorală din celelalte bunuri care i se cuvine în concurs cu diferitele
clase de moştenitori legali - un drept special de moştenire asupra mobilierului şi obiectelor de uz casnic.
Dar pentru ca soţul supravieţuitor, care întruneşte condiţiile mai sus arătate, să culeagă aceste bunuri,
trebuie să fie îndeplinite două condiţii speciale:
76.1. Soţul supravieţuitor să nu vină la moştenire în concurs cu descendenţii defunctului (moştenitori
din prima clasă), deci să fie chemat la moştenire împreună cu ascendenţii şi/sau rudele colaterale ale
defunctului (moştenitori din clasele II, III sau IV)62. Dacă soţul supravieţuitor vine în concurs fie şi cu un
singur descendent al defunctului, aceste bunuri se includ în masa succesorală63 şi se împart - ca şi celelalte
bunuri ale moştenirii - în condiţiile mai sus arătate (1/4 soţul supravieţuitor şi 3/4 ceilalţi moştenitori care
formează prima clasă).
62 Vezi şi TS, s.civ., dec.nr.2213/1979, în CD, 1979, p.121.
63 Aceste bunuri se includ în masa succesorală, în vederea calculării rezervei, chiar dacă moştenitorul
(moştenitorii) din prima clasă au fost exheredaţi. Dar cu ceilalţi moştenitori, care vin la moştenire ca efect al
exheredării moştenitorilor din clasa întâi, soţul supravieţuitor nu mai împarte aceste bunuri.
36
În schimb, dacă soţul supravieţuitor concurează cu alţi moştenitori legali (ascendenţi sau colaterali),
aceste bunuri i se cuvin lui, în totalitate şi în mod exclusiv64, în virtutea dreptului la moştenire special
prevăzut de lege, urmând ca numai restul bunurilor (de exemplu, imobilele, autoturismul, bijuteriile etc.),
dacă există, să fie împărţite între soţul supravieţuitor şi ascendenţii sau rudele colaterale ale defunctului cu
care vine în concurs. Deci soţul supravieţuitor culege aceste bunuri “peste cota sa succesorală din celelalte
bunuri”65.
76.2. Soţul decedat să nu fi dispus de partea sa din aceste bunuri prin liberalităţi între vii (donaţii)66 sau
pentru cauză de moarte (legate făcute prin testament)67.
Precizăm că, prin conferirea unui drept special la moştenire în favoarea soţului supravieţuitor,
legiuitorul a avut în vedere nu totalitatea bunurilor gospodăriei casnice, ci numai partea soţului decedat din
astfel de bunuri comune ale soţilor, precum şi bunurile proprii ale defunctului din această categorie68 (de
exemplu cele dobândite de el înainte de încheierea căsătoriei, cele dobândite prin moştenire sau donaţie în
timpul căsătoriei etc.). Bunurile proprii ale soţului supravieţuitor69, precum şi partea sa din bunurile
comune având ca obiect asemenea bunuri îi aparţin cu titlu de proprietate şi nu fac parte din masa
succesorală.
Este însă posibil ca defunctul să fi dispus de partea sa din aceste bunuri prin acte liberale făcute în
favoarea unor terţe persoane ori în favoarea tuturor moştenitorilor săi (prin includerea acestor bunuri în
masa celorlalte bunuri succesorale70) etc. În asemenea ipoteze bunurile în cauză nu mai pot fi dobândite în
exclusivitate de soţul supravieţuitor în virtutea dreptului special. Actele liberale ale defunctului sunt
valabile, soţul supravieţuitor nefiind rezervatar în privinţa acestor bunuri. Însă el (precum şi părinţii dacă
este cazul), fiind rezervatar în privinţa dreptului de moştenire ordinar, bunurile din această categorie care
au făcut obiectul liberalităţilor, ca de altfel şi toate celelalte bunuri lăsate legat sau donate, vor fi incluse în
masa de calcul pentru stabilirea rezervei cuvenite soţului supravieţuitor (şi părinţilor, dacă este cazul),
putând servi la întregirea ei.
Subliniem însă că soţul supravieţuitor va fi lipsit de acest drept special la moştenire numai dacă
defunctul a dispus prin liberalităţi de toată partea sa din aceste bunuri. Dacă a dispus numai în parte, de
64 Vezi de exemplu, Plenul TS, dec. de îndrumare nr.12/1968, în CD, 1968, p 31;TS, completul de 7 jud.,
dec.nr.70/1978, în CD,1978, p.161-164; TS, s.civ., dec.nr.154/1972, în CD, 1972, p.179; dec.nr.2193/1979, în CD,
1979, p.131; dec.nr. 2213/1979, loc.cit.
65 Plenul TS, dec. de îndrumare nr.12/1968, loc.cit., p.30; vezi şi s.civ., dec.nr. 154/1972, loc.cit.
66 Chiar dacă, uneori, se vorbeşte, generic, de “acte între vii” (vezi, de exemplu, dec. de îndrumare nr.12/1968,
loc.cit.), sunt avute în vedere numai cele care reprezintă liberalităţi (donaţii). Actele cu titlu oneros sau cele cu titlu
gratuit, dar care reprezintă acte dezinteresate, nu au nicio relevanţă în materia cercetată.
67 Dreptul special al soţului supravieţuitor este înlăturat numai dacă testatorul dispune de bunurile gospodăriei
casnice “în mod expres”, iar nu prin termeni generici, cum ar fi “oricare averi”, termen care se poate referi la
celelalte bunuri. Vezi TS, s.civ., dec.nr.154/1972, loc.cit..
68 Vezi M.Eliescu, op.cit., p.139. Împrejurarea că bunurile din această categorie „au aparţinut soţului defunct nu
este de natură să modifice regimul lor succesoral”. (TS, completul de 7 jud., dec.nr.70/1978, loc.cit., p.161. Vezi şi
TS, s.civ., dec.nr.1792/1979, în CD, 1979, p.123; dec.nr. 2135/1984, în Repertoriu... 1980-1985, p.124, nr.276.
69 Sunt bunuri proprii, printre altele, bunurile de uz personal (art. 340 lit.b NCC), adică cele care sunt destinate
acestei afectaţiuni speciale (de ex., metraje pentru confecţii) neinteresând dacă pentru aceasta este necesară o
transformare a bunurilor. Fac excepţie obiectele de lux, care reprezintă în genere investiţii. (Vezi TS, completul de 7
jud., dec.nr.70/1978, loc.cit., p.163).
70 Vezi TS, s.civ., dec.nr.154/1972, loc.cit.. Dacă soţul decedat a dispus de partea sa din aceste bunuri chiar în
favoarea soţului supravieţuitor nu se pun probleme, pentru că acestea vor fi dobândite oricum de soţul supravieţuitor,
el având opţiunea între a accepta legatul sau a culege aceste bunuri în baza art. 974 NCC.
37
exemplu, a lăsat legat un televizor bun propriu unei terţe persoane, soţul supravieţuitor va culege restul
bunurilor din această categorie în virtutea acestui drept, cu excluderea celorlalţi moştenitori (din clasele IIIV)
care vin în concurs cu el la moştenire.
În sfârşit, precizăm că dreptul special al soţului supravieţuitor nu se pierde, nefiind aplicabilă sancţiunea
prevăzută de art. 1.119 NCC, dacă el, cu rea-credinţă, a sustras ori a ascuns mobilier sau obiecte de uz
casnic, deoarece moştenitorii cu care vine în concurs (ascendenţi şi/sau colaterali) oricum nu au niciun
drept asupra acestor bunuri71.
76.3. În cazul căsătoriei putative din cauză de bigamie, stabilirea drepturilor soţilor supravieţuitori
asupra mobilierului şi obiectelor de uz casnic urmează a se face în funcţie de afectaţiunea lor concretă
folosinţei comune în cadrul gospodăriei casnice. Prin urmare, soţul supravieţuitor din căsătoria valabilă cu
defunctul va culege, dacă este cazul, bunurile din această categorie pe care le-au folosit în cadrul
gospodăriei comune cu defunctul, iar soţul supravieţuitor de bună-credinţă din căsătoria nulă, dar putativă,
va culege şi el pe cele din gospodăria comună cu defunctul, fără a se lua în considerare valoarea bunurilor
în cauză72.
77. Noţiunea de mobilier şi obiecte de uz casnic. Conţinutul concret al acestor noţiuni a fost precizat în
literatura de specialitate73 şi în practica judecătorească74.
Se includ în această categorie bunurile care serveau la mobilarea locuinţei soţilor (mobilierul propriuzis,
televizorul, radioul, covoarele etc.) şi obiectele care prin natura lor sunt destinate a servi în cadrul
gospodăriei casnice (obiectele de menaj, maşina de gătit şi de spălat rufe, frigiderul, aspiratorul etc.) şi
care au fost afectate, în concret, folosinţei comune a soţilor75, corespunzător nivelului de trai al soţilor,
“chiar dacă nu satisfac o necesitate, ci numai o comoditate sau o plăcere comună a soţilor”76. Dacă
asemenea bunuri au fost aduse în gospodăria casnică şi au fost folosite de soţi ca atare, nu interesează
provenienţa bunurilor77 (de exemplu, dacă au fost dobândite împreună de soţi sau de către unul dintre ei -
defunctul - înainte sau în timpul căsătoriei)78. În concepţia instanţei supreme este lipsită de relevanţă şi
multitudinea bunurilor, chiar dacă unele sunt de acelaşi fel, neinteresând posibilitatea folosirii lor
concomitente79. Considerăm însă că această din urmă teză, în principiu justă80, nu trebuie să fie
71 Vezi TS, s.civ., dec.nr.1349/1983, în CD,1983, p.91-92.
72 Soluţia împărţirii în mod egal ar putea fi aplicată numai dacă, în mod excepţional, anumite bunuri din această
categorie (de exemplu, aparatul de radio portativ) ar fi fost afectate folosinţei comune cu ambii soţi supravieţuitori.
73 Vezi în special, M.Eliescu, op.cit., p.138-139; C. Stătescu, op.cit., p.146-147; St. Cărpenaru, op.cit., p.417-418.
74 Vezi soluţiile citate în notele care urmează.
75 Prin urmare trebuie avută în vedere nu numai natura intrinsecă a acestor obiecte, dar şi afectaţiunea lor
concretă. (M.Eliescu, op.cit., I, p.138; C. Stătescu, op.cit., p.146; D. Chirică, op.cit., p.61; TS, dec. de îndrumare
nr.12/1968, loc.cit., p.31; s.civ., dec.nr. 1729/1979, loc.cit., p.123 etc.).
76 M.Eliescu, op.cit., I, p.138. Pot face parte din această categorie şi mobilele necorporale, de exemplu, creanţa în
despăgubire pentru stricăciuni cauzate acesta bunuri, precum şi indemnizaţia de asigurare plătită de asigurător în
virtutea contractului de asigurare facultativă a gospodăriilor persoanelor fizice, sumele astfel obţinute ocupând, în
virtutea subrogaţiei reale cu titlu universal, locul bunurilor în cauză.
77 Vezi TS, completul de 7 jud., dec.nr.70/1978, loc.cit., p.161; s.civ., dec. nr. 1729/1979, loc. cit., p.123.
78 Vezi TS, s.civ., dec.nr.1762/1977, în Repertoriu... 1975-1980, p.138.
79 Vezi TS, completul de 7 jud., dec. nr.70/1978, loc.cit., p.161-164.
80 În speţa soluţionată fusese vorba de plăpumi, pături şi cuverturi. Vezi I. Mihu ă, Probleme de drept în materia
dreptului familiei, dreptului muncii şi dreptului procesual civil, din practica Tribunalului Suprem pe semestrul II al
anului 1978, în RRD, nr.10, 1979, p.41.
38
absolutizată, incluzându-se în această categorie de bunuri, de exemplu, mai multe frigidere de acelaşi fel, ci
coroborată cu criteriul afectaţiunii lor folosinţei comune81.
Având în vedere criteriile arătate, nu intră în categoria mobilierului şi obiectelor de uz casnic:
a) bunurile care, potrivit cu natura lor, nu pot şi nu au fost folosite în cadrul gospodăriei casnice
propriu-zise, cum ar fi: imobilele, automobilul, motocicleta, pianul etc.; bunurile necesare exercitării
profesiunii sau meseriei defunctului şi care, în relaţiile patrimoniale dintre soţi, constituie bunuri proprii
conform art. 340 lit. c NCC (de exemplu, scule de ceasornicărie)82; obiectele care prin valoarea lor
deosebită (artistică, istorică sau fiindcă sunt confecţionate din metale preţioase) depăşesc înţelesul obişnuit
al noţiunii de bunuri de uz casnic83;
b) bunurile care nu au fost afectate folosinţei comune în cadrul gospodăriei casnice, cum sunt: cele
procurate în alt scop (de exemplu, pentru a face investiţii84 sau pentru a fi donate); cele procurate după data
întreruperii în fapt a convieţuirii lor85; obiectele de uz personal şi exclusiv al defunctului;
c) bunurile aparţinând gospodăriei ţărăneşti (animalele de muncă şi de producţie, precum şi uneltele
specifice gospodăriei ţărăneşti)86.
78. Natura juridică a dreptului special la moştenire al soţului supravieţuitor.
Dreptul special de moştenire al soţului supravieţuitor este tot un drept de moştenire legală, dar afectat
scopului prevăzut de lege87, adică având o destinaţie specială88.
În trecut a existat o controversă privitoare la natura juridică a acestui drept special, unii autori susţinând
că soţul supravieţuitor culege bunurile în virtutea unui legat (cu titlu particular) prezumat, legea
presupunând că defunctul a voit să lase soţului său, peste porţiunea succesorală legală, mobilierul şi
obiectele de uz casnic. Fiind considerat un legat prevăzut de lege, însemna că ar fi fost supus regimului
liberalităţilor testamentare89.
În NCC denumirea marginală a art. 974 şi amplasamentul textului au fost de natură să elimine
controversa cu privire la natura juridică a acestui drept special (legat prezumat sau drept special de
81 Vezi şi E.Safta-Romano, op.cit., p.113
82 Vezi TJ Hunedoara, dec.civ. nr.756/1983, în RRD nr.3, 1984, p.72.
83 Vezi M.Eliescu, op.cit., I, p 139; C. Stătescu, op.cit., p.146.
84 Vezi Plenul TS, dec. de îndrumare nr.12/ 1968, loc.cit., p.29.
85 Vezi M.Eliescu, op.cit., I, p.139; C. Stătescu, op.cit., p.146; TS, s.civ., dec.nr. 2193/1979, loc.cit., p.132.
În principiu, pentru recunoaşterea drepturilor succesorale ale soţului supravieţuitor în concurs cu diferitele clase
de moştenitori sau în lipsa rudelor, convieţuirea la data deschiderii moştenirii nu prezintă relevanţă (vezi supra nr.69
alin.1). Soluţie diferită se impune însă în privinţa bunurilor gospodăriei casnice, datorită criteriului afectaţiunii lor. În
schimb, dacă soţii au avut gospodării separate din motive obiective (de ex., sunt încadraţi în muncă în localităţi
deosebite), se revine, şi în această materie, la soluţia de principiu; soţul supravieţuitor are dreptul la bunurile
destinate gospodăriei casnice, indiferent de locul unde ele se aflau în momentul decesului celuilalt soţ. TS, s.civ.,
dec.nr.1248/1971, în Repertoriu... 1969-1975, p.209 nr.536. Vz. şi St. Cărpenaru, op.cit., p.418.
86 Vezi şi E.Safta-Romano, op.cit., p.114-115; D. Chirică, op.cit., p.62; L. Stănciulescu, op.cit., p.81.
87 Plenul TS, dec. de îndrumare nr.12/1968, loc.cit., p.30 şi altele care vor fi citate în continuare.
88 Vezi St. Cărpenaru, op.cit., p.419; E.Safta-Romano, op.cit., p.109-110; D. Chirică, op.cit., p.65-66.
89 Vezi M.Eliescu, op.cit.,I, p.140 şi lucrările acolo citate; C. Stătescu, op.cit., p.147-148.
39
moştenire legală), concluzia categorică fiind aceea că acest drept este tot un drept de moştenire legală şi nu
este supus regimului legatelor.
§4. Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor
79. Noţiune şi condiţii. Potrivit art. 973 NCC, “soţul supravieţuitor care nu este titular al niciunui
drept real de a folosi o altă locuinţă corespunzătoare nevoilor sale beneficiază de un drept de abitaţie asupra
casei în care a locuit până la data deschiderii moştenirii, dacă această casă face parte din bunurile
moştenirii”.
Aşadar, spre deosebire de dreptul special de moştenire asupra mobilierului şi obiectelor de uz casnic
care nu este recunoscut atunci când soţul supravieţuitor vine în concurs cu descendenţii, dreptul de abitaţie
este recunoscut indiferent de moştenitorii cu care soţul supravieţuitor vine în concurs.
Soţul supravieţuitor dobândeşte - din momentul deschiderii moştenirii - un drept de abitaţie, dacă sunt
îndeplinite următoarele condiţii:
a) la data deschiderii moştenirii a locuit (se subînţelege statornic, deci să fi avut domiciliul90) în casa
(apartamentul) care formează obiectul dreptului de abitaţie91;
b) nu este titular al niciunui drept real (proprietate, uzufruct, uz, abitaţie) de a folosi o altă locuinţă
corespunzătoare nevoilor sale. Noţiunea de „locuinţă corespunzătoare” este o noţiune-cadru care va permite
aprecierea în funcţie de circumstanţe. Esenţial este ca decesul lui de cuius să nu determine pentru soţul
supravieţuitor o schimbare brutală a condiţiilor de locuit. Poziţia (pe orizontală şi verticală), întinderea şi
calitatea locuinţei alternative, profesia, vârsta şi starea de sănătate ale soţului supravieţuitor vor fi avute în
vedere pentru stabilirea caracterului corespunzător al locuinţei. În acest scop, vor putea fi folosite şi
criteriile consacrate de Legea locuinţei.
c) casa face parte din bunurile moştenirii - în total sau în parte - fiind proprietatea exclusivă sau comună
(împreună cu soţul supravieţuitor sau cu altul92) a defunctului;
d) nu devine prin moştenire proprietarul exclusiv al locuinţei. În acest din urmă caz (de exemplu, soţul
supravieţuitor este moştenitorul unic al proprietarului exclusiv) el nu poate fi titular al dreptului de abitaţie,
căci proprietarul nu poate avea un dezmembrământ al dreptului de proprietate asupra bunului care îi
aparţine cu titlu de proprietate exclusivă (neminem res sua servit)93. Dacă este numai comoştenitor
90 Întrucât stabilirea domiciliului se poate face în mod liber, este suficientă dovada locuirii (statornice) în casa
care face obiectul dreptului de abitaţie.
91 “Nu este necesar ca la deschiderea moştenirii soţul supravieţuitor să fi convieţuit cu defunctul în aceea
locuinţă”, M.Eliescu, op.cit., I, p.142.
92 În caz de proprietate comună (în devălmăşie sau pe cote-părţi), dreptul de abitaţie vizează, evident, numai
partea din proprietate ce a aparţinut defunctului, căci partea proprie a soţului supravieţuitor îi aparţine cu titlu de
proprietate, iar asupra cotei-părţi ce aparţine altuia nu poate dobândi nici un drept prin moştenire.
93 Vezi M.Eliescu, op.cit., I, p.142. În acest sens este exactă afirmaţia că dreptul de abitaţie este un drept propriu,
născut direct în persoana soţului supravieţuitor (M.Eliescu, op.cit., p.143; C. Stătescu, op.cit., p.149; St. Cărpenaru,
op.cit., p.421; I. Zinveliu, op.cit., p.42). În fond însă, el dobândeşte dreptul de abitaţie de la defunct, ca un drept de
moştenire legală, prin separarea unui atribut component al dreptului de proprietate ce a aparţinut defunctului. Numai
în cazul drepturilor care n-au aparţinut defunctului (de exemplu, dreptul de opţiune) se poate susţine că sunt proprii,
născute în persoana moştenitorului.
40
împreună cu alţii, dreptul de abitaţie îi va permite să folosească locuinţa potrivit necesităţilor, iar nu numai
în raport de cota-parte din dreptul de proprietate dobândit prin moştenire94;
e) defunctul nu a dispus altfel; el putea înlătura dreptul de abitaţie, ca drept de moştenire legală, fiindcă
soţul supravieţuitor nu este rezervatar decât în raport de drepturile succesorale prevăzute de art. 972 NCC.
80. Caractere juridice. Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor se caracterizează prin următoarele:
a) Este un drept real având ca obiect casa de locuit. Titularul dreptului va avea şi dreptul de a se servi de
terenul aferent, în măsura necesară folosirii locuinţei95 (inclusiv de părţile comune ale imobilului cu mai
multe locuinţe).
b) Este un drept temporar care se stinge la partaj, dar nu mai devreme de un an de la data deschiderii
moştenirii. Acest drept încetează, chiar înainte de împlinirea termenului de un an, în caz de recăsătorire a
soţului supravieţuitor.
c) Este un drept strict personal, deci inalienabil, neputând fi cedat sau grevat în favoarea altei persoane.
Soţul supravieţuitor nu poate închiria partea din casă pe care nu o locuieşte; dimpotrivă, comoştenitorii pot
cere restrângerea dreptului de abitaţie, în cazul când locuinţa nu-i va fi necesară în întregime (art. 973 alin.
3 NCC). Mai mult decât atât, ei au dreptul să procure soţului supravieţuitor o altă locuinţă corespunzătoare,
cu condiţia să asigure soţului supravieţuitor tot un drept de abitaţie asupra acestei locuinţe. În caz de
neînţelegere dintre ei comoştenitori şi soţul supravieţuitor va hotărî instanţa competentă să judece partajul
moştenirii, care va judeca de urgenţă, în camera de consiliu (art. 973 alin. 5 NCC)96.
d) Fiind personal şi inalienabil, dreptul de abitaţie este şi insesizabil, creditorii titularului dreptului
(soţului supravieţuitor) neavând dreptul să-l urmărească (art. 973 alin.2 NCC).
e) Acest drept este conferit de lege soţului supravieţuitor cu titlu gratuit, în sensul că, pe timpul cât se
bucură de acest drept, nu este obligat să plătească chirie moştenitorului care a dobândit proprietatea casei97.
Iar dacă este şi el comoştenitor al casei, gratuitatea îi profită în sensul că nu este obligat să plătească chirie,
nici înainte şi nici după împărţeală, pentru cota-parte corespunzătoare drepturilor comoştenitorilor.
94 Vezi infra nr.82 şi E.Safta-Romano, op.cit., p.129-130.
95 Vezi şi Tr. Iona cu, S. Brădeanu, Drepturile reale principale în RSR, Ed. Academiei, Bucureşti, 1978, p.121.
96 De fapt, toate litigiile cu privire la dreptul de abitaţie reglementat de art. 973 alin. 5 NCC vor fi soluţionate de
instanţa competentă să judece partajul moştenirii, care va hotărî de urgenţă, în camera de consiliu.
97 Vezi şi M.Eliescu, op.cit., I, p.144.